Pregătiri pentru nunta regală! Pe cine şi-ar dori ca naşi fostul Prinţ Nicolae?

13 iunie 2018   Royals

După cum bine ştim, cel mai popular membru al casei regale româneşti, fostul Principe Nicolae, se va căsători religios cu cea care-i este deja soţie, Alina Maria Binder, pe 30 septembrie, la Biserica Sfântul Ilie din Sinaia.

Nicolae al României şi Alina Binder

Un eveniment care va face vâlvă, cu siguranţă, în România, având în vedere că tânărul nepot al regretatului Rege Mihai, în vârstă de 33 de ani, este o persoană foarte simpatizată de cei care susţin, de altfel, şi familia regală autohtonă.

Nunta are loc pe 30 septembrie

Chiar dacă nu ştim încă detalii legate de invitaţii cu sânge albastru la această nuntă regală, şi asta în ciuda faptului că lui Nicolae i-a fost retras titlul, declaraţiile fiului Principesei Elena ne dau câteva indicii despre ce-şi doreşte sau, mai bine zis, pe cine doreşte să aibă alături în ziua lui cea mare.

Familia regală, la parastasul regelui

Luni, când Nicolae de Medforth-Mills a vizitat Catedrala Reîntregirii Neamului din Alba Iulia, a fost întrebat de cei prezenţi cum merg pregătirile de nuntă şi cine sunt cei care îi vor năşi pe el şi pe Alina. Răspunsul fostului prinţ a fost oarecum surprinzător, acesta gândindu-se la Custodele Coroanei, Margareta, şi la Principele Radu Duda, în ciuda faptului că aceştia au rupt orice legătură cu tânărul.

„Săptămâna trecută am scris o scrisoare către mătuşa mea, Principesa Margareta, şi am întrebat dacă ne-ar face o onoare, de fapt, să fie naşă şi unchiul meu să fie naşul nostru la nuntă. Şi aştept un răspuns acum”, a spus acesta, în româna pe care nu o stăpâneşte foarte bine. "E un moment foarte fericit pentru noi şi abia aşteptăm să sărbătorim împreună cu familia şi prietenii noştri!", a mai mărturisit Nicolae.

Este curioasă alegerea lui Nicolae, având în vedere că la sfârşitul lunii februarie declara, într-un interviu acordat revistei Point de Vue, că relaţiile cu mama şi mătuşa lui nu sunt cele mai bune. Din păcate, relaţiile dintre noi nu sunt bune şi asta nu este alegerea mea. Ultima dată ne-am întâlnit la finalul lunii ianuarie, la parastasul de 40 de zile al bunicului meu. Am încercat să mă port cu respect, dar nu am schimbat niciun cuvânt atunci. Nici în prezent nu există comunicare între noi, nici cu mătuşa mea, nici cu mama mea.

Cu toate acestea, ar fi minunat ca Margareta să accepta propunerea nepotului ei.

Mai multe