Premieră la Palatul Buckingham cu Prințul Edward și Sophie în frunte! Ei i-au ținut locul Regelui Charles
Ieri, Palatul Buckingham a fost păzit de trupe franceze, acțiune care onorează 120 de ani de prietenie între Anglia și Franța. Regele Charles a lipsit de la eveniment, însă a fost reprezentat de Prințul Edward, fratele lui, și de soția lui, Ducesa Sophie.
Prințul Edward și Sophie, ducesa de Edinburgh, au luat parte luni la o ceremonie istorică la Palatul Buckingham, în timp ce Regele Charles evită să apară la evenimente publice după ce a fost diagnosticat cu cancer.
Regele Charles le-a cerut fratelui său Prințul Edward, în vârstă de 60 de ani, și cumnatei sale Sophie, în vârstă de 59 de ani, să îi țină locul la parada specială în onoarea celei de-a 120-a aniversări a unui acord diplomatic cheie între Marea Britanie și Franța, cunoscut sub numele de "entente cordiale".
De la diagnosticul de cancer, anunțat pe 5 februarie, Regele Charles a continuat să lucreze, însă nu a mai putut să participe la angajamentele regale publice. La alte evenimente, soția sa, Regina Camilla, în vârstă de 76 de ani, i-a ținut locul, dar luni i-a cerut celui mai tânăr frate al său și Sofiei să facă acest lucru.
La scurt timp după ce au ajuns în fața palatului, Prințul Edward, Sophie și ambasadorul Franței în Regatul Unit, Excelența Sa Hélène Duchêne, au inspectat trupele. În fața lor, 32 de membri ai Jandarmeriei Franceze s-au alăturat celor 40 de membri ai Gărzii Scoțiene. A fost pentru prima dată când soldați dintr-o țară din afara Commonwealth-ului s-au alăturat ceremoniei.
Un eveniment asemănător a avut loc și în fața Palatului Elysée, la Paris, când 16 soldați britanici însoțiți de doi muzicieni militari s-au alăturat trupelor franceze. La fel ca la Londra, a fost pentru prima dată când militari străini au asigurat paza reședinței prezidențiale franceze. Trupele au fost inspectate acolo de președintele francez Emmanuel Macron.
Foto: Getty Images