Premieră: Regele Frederik și Regina Mary, în vacanță fără copii. De regat se va ocupa tânărul moștenitor
Prințul Christian, în vârstă de doar 18 ani, învață deja să se responsabilizeze. Și nu este prima oară când rămâne la cârma Regatului danez, în momentul în care părinții săi pleacă peste hotare.
Tânărul moștenitor este norocos. Are o legătură foarte strânsă cu bunica sa, Regina Margareta, care a abdicat în ianuarie și care încă ”îl școlește” în ceea ce înseamnă tainele unui bun domnitor.
Prințul Christian, moștenitorul danez, va acționa ca regent în absența Regelui Frederik și a Reginei Mary.
Regele Frederik și Regina Maria ai Danemarcei au început împreună o călătorie în străinătate, lăsându-l pe fiul lor, Prințul Moștenitor Christian, să acționeze ca regent.
Familia regală daneză și-a început vacanța sâmbătă dimineața și urmează să revină la Palat abia marți.
Prințul Moștenitor al Danemarcei este cel mai mare dintre cei patru copii ai monarhului și a acționat deja ca regent de mai multe ori, când părinții săi au plecat din țară în vizite de stat.
Viitorul rege, în vârstă de 18 ani, a devenit primul în linia de succesiune la tronul danez în ianuarie, când tatăl său, regele Frederik, i-a succedat mamei sale, Regina Margareta.
Prințul moștenitor Christian a bifat repere majore în ultimele luni, după ce a absolvit în iunie Gimnaziul Ordrup din Copenhaga, aceeași școală pe care o frecventează sora sa, Prințesa Isabella, în vârstă de 17 ani.
Adolescenții regali au doi frați mai mici, gemeni, în vârstă de 13 ani: Prințul Vincent, care merge la școala Tranegårdsskolen din Gentofte, în timp ce Prințesa Josephine s-a mutat la școala privată Kildegård Privatskole vara trecută.
Tânărul moștenitor danez care și-a sărbătorit majoratul cu mare fast în toamna anului trecut a mai bifat un alt moment important la începutul acestui an, când a primit o mașină de la părinții săi, după ce și-a luat permisul de conducere. Prințul a fost văzut sosind la Palatul Amalienborg cu un model BMW X1 Sport în aprilie.
Foto: Profimedia și GettyImages