Preocupat de mama sa, Regele Felipe ia atitudine în scandalul amantei lui Juan Carlos
Lucrurile au mers prea departe de data aceasta, iar suveranul Spaniei are în plan o salvare a imaginii mamei sale, Regina Sofia.
Deși încă din prima zi scopul Casei Regale a fost acela de a exprima o normalitate absolută, în interiorul zidurilor Palatului Zarzuela se pune la cale un plan pentru a salva imaginea Reginei Sofia de scandalul promovat de înregistrările cu conversațiile intime dintre Regele Juan Carlos și amanta lui, actrița Barbara Rey, care au fost făcute publice în ultimele săptămâni.
Îngrijorat de modul în care scandalul cu amanta tatălui său ar putea afecta Coroana, Regele Felipe al VI-lea a organizat o întâlnire de ultim moment cu membrii de rang înalt ai Casei Regale pentru a proteja imaginea mamei sale. Deși reprezentantul Casei Regale a asigurat în „Fiesta” că este vorba despre un plan care a fost pus în aplicare de ceva timp, este surprinzător faptul că acesta a intrat în vigoare abia acum: „S-a ajuns la un acord, s-a luat o decizie cu privire la Regina Sofia care va fi luată pe termen scurt și mediu și care va atrage multă atenție. Ea a fost luată personal de Don Felipe”. Obiectivul principal ar fi acela de a „proteja” imaginea reginei emerite într-un moment oarecum convulsiv pentru aceasta. În aceste întâlniri, regele a spus explicit „că dorește ca mama sa să înceapă să primească omagii”, o recunoaștere publică după o viață dedicată Coroanei care să contrabalanseze loviturile de imagine primite și chiar să mute focusul de pe nesfârșitul scandal din presă.
Ce-i drept, Regina Sofia a suportat cu stoicism să fie din nou în centrul atenției mediatice din cauza soțului său afemeiat, o postură în care a tot fost pusă, din păcate, încă când s-a căsătorit cu Regele Juan Carlos.
„Mentalitatea Sofiei nu a evoluat. Nu vorbesc niciodată cu ea așa cum vorbesc acum cu tine”, îi mărturisea monarhul amantei sale, azi vorbele lui ajungând la urechile întregii Spanii. Cu toate acestea, el nu ascunde faptul că, în calitate de regină, este cea mai bună. „Pentru mine este foarte confortabil, pentru că în calitate de Regină, face o treabă minunată. În plus, suportă, nu pleacă cu altcineva (...) Ca rege am nimerit-o, am făcut bingo, ca profesionistă joacă rolul numărul unu”, a spus chiar emeritul despre soția sa.
Deși continuă să fie căsătoriți în acte, relația lor maritală s-a încheiat odată cu nașterea lui Felipe și, după cum a precizat Pilar Eyre, „el își îndeplinise deja datoria, care era să dea un moștenitor Coroanei”. Iar Regina Sofia știa care era situația: „De mult timp, ea a simțit doar indiferență față de soțul ei și de tot ceea ce ar putea face acesta”, a dezvăluit comentatoarea regală pentru „Lecturas”.
După o săptămână foarte intensă din punct de vedere profesional, Regina Sofia a luat o pauză. Însă pe 25 octombrie se va deplasa la Oviedo pentru a fi prezentă la Premiile Prințesei de Asturia, la Teatrul Campoamor, înconjurată de Regele Felipe, Regina Letizii și de nepoatele sale, Prințesa Leonor și Infanta Sofia. O imagine de familie care, de data aceasta, va reflecta clar nucleul dur al Coroanei.
FOTO: Profimedia, Getty Images