Prima apariție a Prințului Harry după vizita sa recentă și secretă în Marea Britanie. Cum a fost văzut

6 septembrie 2024   Royals

Ducele de Sussex a mers în Marea Britanie pentru o înmormântare a familiei, ocazie cu care s-a văzut inclusiv cu fratele său înstrăinat Wiliam. Vestea a fost grandioasă pentru fanii regali.

Cei doi fascinează, având în vedere faptul că odinioară erau așa de apropiați. Mulți se întreabă dacă Regele Charles va interveni pentru o eventuală reconciliere. Doar o persoană foarte apropiată i-ar mai putea împăca. Și ce păcat că s-a ajuns într-o asemenea situație.

Dar Casa Regală britanică deși mezinul regal a întins mai multe ramuri de măslin continuă să-l ignore. Mai apreciat se simte Harry de familia din partea mamei sale. 

Prințul Harry a fost „foarte mulțumit că a venit” în Marea Britanie săptămâna trecută, când a participat la funeraliile unchiului său, Lordul Robert Fellowes, cumnat al Prințesei Dianei, a susținut o sursă pentru „Daily Mail”. Și, în timpul ultimei sale șederi în Marea Britanie, Prințul Harry a fost primit de celălalt unchi al său, Charles Spencer, la Althorp, conacul familiei Spencer și casa în care a copilărit mama sa, Prințesa Diana, dezvăluie același tabloid britanic.

Tot acolo este înmormântată și regretata sa mamă.

Ducele de Sussex a apărut într-un nou videoclip pentru Jocurile Invictus, pe care le-a fondat în 2014 și care se vor desfășura în iarna anului viitor în Canada, la Vancouver.

Videoclipul lui Harry a fost lansat joi.

Filmarea începe cu un baschetbalist canadian, care întreabă: ”Ce este un eveniment care îți schimbă viața?”.

Videoclipul prezintă competitori din mai multe țări, inclusiv Danemarca, Regatul Unit și Germania.

În video apare Prințul Harry, cu un mesaj important: „Sportul are capacitatea de a vindeca, de a schimba vieți și de a salva vieți. Pentru mulți dintre acești concurenți, ajungerea la linia de start a fost una dintre cele mai grele momente din viața lor.

Dar la Jocuri, viețile lor sunt schimbate. Privind aceste momente magice care au loc și care sunt facilitate de sporturi, realizăm ce special este pentru noi să fim martorii unei asemenea experiențe.”

Jocurile Invictus ajută la reabilitarea personalului militar rănit și bolnav și a veteranilor de pe tot globul, oferindu-le provocarea de a concura în evenimente sportive similare Jocurilor Paralimpice.

Foto: GettyImages

Mai multe