Primele fotografii cu al treilea bebeluş al Ducilor de Cambridge

23 aprilie 2018   Royals

Cel de-al treilea bebeluş al Ducilor de Cambridge s-a născut şi e pregătit să facă cunoştinţă cu lumea întreagă. Kate şi William ni l-au prezentat, în premieră, pe cel de-al treilea născut al lor: un băieţel!

La câteva ore de la naştere, Kate Middleton şi soţul său, Prinţul William al Marii Britanii, l-au prezentat, în faţa maternităţii St. Mary din Paddington, pe băieţelul lor.

Kate a arătat strălucitoare ca de obicei, îmbrăcând o rochie midi roşie, creaţie a designerului ei preferat, Jenny Packman. Will a fost şi el numai zâmbet, glumind cu presa că, de acum, va avea trei griji pe cap. Chestionat în legătură cu numele nou-născutului, prinţul a spus că cei curioşi îl vor afla cât de curând.

Fratele lui George şi al lui Charlotte a venit pe lume la Lindo Wing, din cadrul maternităţii St. Mary, din Paddington, Londra, acolo unde s-au născut şi fraţii lui mai mari.

Bebeluşul este al cincilea în linia de succesiune la tronul britanic şi al şaselea strănepot al Reginei Elisabeta a II-a. George şi Charlotte au făcut cunoştinţă cu fratele lor în urmă cu câteva ore, tatăl lor aducându-i la maternitate.

Evenimentul s-a întâmplat la ora 11 şi un minut, ora Londrei, iar anunţul oficial a fost făcut de către Palatul Kensington. „Alteţa Sa Regală Ducesa de Cambridge a născut astăzi un băiat, la ora 11.01 (13.01 ora României). Bebeluşul cântăreşte 3,8 kg. Ducele de Cambridge a fost prezent la naştere. Alteţa Sa Regală şi bebeluşul sunt amândoi sănătoşi”, se arată în comunicatul emis de Palat.

Foto: getty images

Mai multe