Primele fotografii cu cortegiul funerar al Prinţului Henrik al Danemarcei

16 februarie 2018   Royals

Regina Margareta a II-a şi fii săi au anunţat, marţi dimineaţă, tragica dispariţie a Prinţului Henrik al Danemarcei, în vârstă de 83 de ani. Ieri, trupul neînsufleţit al acestuia a fost transportat către Palatul Amalienborg din Copenhaga.

Familia regală daneză.

Regalităţile daneze au fost prezente, ieri, la depunerea coşciugului cu trupul neînsufleţit al Prinţului Henrik în capela Palatului Amalienborg. Purtând haine cernite, Regina Margareta a II-a, cei doi fii ai ei, dar şi soţiile şi copii acestora, le-au mulţumit simpatizanţilor regali strânşi în faţa palatului pentru a-şi prezenta omagiile şi au trecut printre munţii de coroane şi flori depuse de aceştia.

Trupul neînsufleţit al Prinţului Henrik a fost depus la capela Palatului Amalienborg

Vizibil îndurerat, Prinţul Moştenitor Joachim a sosit alături de soţia sa, Prinţesa Moştenitoare Mary, dar şi de cei patru copii ai lui, respectiv Prinţul Christian (12), Prinţesa Isabella (10) şi gemenii în vârstă de şapte ani, Prinţesa Josephine şi Prinţul Vincent.

Prinţul Frederik şi copiii săi

Soţia Prinţului Frederik

N-a lipsit nici fiul cel mic al regretatului Prinţ Henrik, adică Prinţul Joachim. Acesta a fost acompaniat de soţia sa, prinţesa Marie, dar şi de cei doi copii ai lor, respectiv Prinţul Henrik (8) şi Prinţesa Athena (6). Şi băieţii din prima căsătorie a Prinţului Joachim, adică Prinţul Nikolai (18) şi Prinţul Felix (15), au sosit pentru a-şi lua la revedere de la bunicul lor.

Pe 20 februarie, trupul neînsufleţit al prinţului Henrik al Danemarcei va fi incinerat. Jumătate din cenuşă va fi împrăştiată în apele daneze, iar cealaltă jumătate în grădinile private ale Palatului Fredensborg, respectându-se, astfel, ultimele dorinţe ale acestuia.

Mai multe