Primul Crăciun al lui Meghan Markle cu regina: ce cadou neobişnuit i-a făcut soţia lui Harry suveranei de 95 de ani?
Apuse sunt zilele în care relaţia lui Meghan Markle cu familia regală era una cordială.
La fel şi acelea în care Ducesa de Sussex era prezentă la Crăciunul regal care se ţinea la Sandringham. Ei bine, atunci când soţia lui Harry a fost invitată pentru prima dată să petreacă sărbătorile alături de familia regală, în 2017, aceasta a vrut să-i aleagă un cadou inspirat Majestăţii Sale. Unul în stilul darurilor nostime pe care obişnuiesc să şi le facă membrii familiei regale.
Ei bine, acest prim cadou al lui Meghan pentru regină a fost unul care se spune că a amuzat-o teribil pe aceasta. Fosta actriţă i-a cumpărat reginei un hamster de jucărie, care cântă şi dansează. Când a văzut cadoul, regina a izbucnit în râs şi a spus că jucăria e perfectă pentru a-i distra pe faimoşi ei câini.
Ei bine, patrupezii Majestăţii Sale chiar au fost intrigaţi de această jucărie, care i-a ţinut ocupaţi ceva vreme. Anul acesta, Meghan Markle şi Prinţul Harry vor lipsi de la sărbătorile de Crăciun de pe domeniul regal de la Sandringham, unel care vor fi foarte speciale pentru regina de 95 de ani.
Este primul ei Crăciun fără Prinţul Philip, decedat anul acesta, în luna aprilie, iar regina este hotărâtă să-şi adune aproape toată familia, după ce, anul trecut, n-a putut face asta. Şi, mai ales, având în vedere sănătatea ei şubredă, suverana fiind nevoită să se odihnească mai mult după ce o urgenţă medicală a forţat-o să stea o noapte în spital, la început de toamnă.
Foto: Profimedia