Primul eveniment. Ce a respectat Meghan Markle şi ce a încălcat din eticheta regală?

5 decembrie 2017   Royals

Vinerea trecută, Meghan Markle a avut de trecut primul test în calitate de viitor membru al familiei regale britanice, la un eveniment public care a avut loc în Nottingham.

Toate bune şi frumoase şi nimic imposibil pentru o femeie care a mai avut de-a face cu apariţii mondene, socializare superficială şi discuţii cu fanii.

William Hanson, un expert în etichetă regală citat de Dailymail.co.uk, a făcut lumină asupra regulilor pe care Meghan le-a respectat sau le-a încâlcat în timpul primului său eveniment regal alături de Harry.

Cu ce a greşit?

Poziţia faţă de Harry

A mers în faţa lui Harry. Poate că Meghan este o tipă modernă, ba chiar feministă, însă casa regală nu este atât de emancipată. Iar faptul că, în unele momente, Meghan a mers în faţa lui Harry, în timpul acestui eveniment public, este o încălcare a regulilor.

Odată ce se va căsători cu Harry, americanca va trebui să-şi aducă aminte că partenerii fără sânge albastru ai membrilor familiei regale trebuie să meargă cu un pas sau chiar doi în urma acestora, la evenimentele oficiale. Şi lucrul acesta nu ţine seama de sex, este valabil şi în cazul Prinţului Philip, consortul Reginei.

Salutul

Când faci parte din familia regală, nu saluţi ca la Hollywood, în modul acela foarte entuziast. Iar în ziua anunţării logodnei sale, Meghan a salutat fotografii exact aşa cum nu trebuie, foarte amplu.

Meghan trebuie să înveţe aşa numitul salut Windsor, mult mai reţinut şi mai subtil.

Ce a respectat?

Politica No selfies!

Ca actriţă, n-a avut probleme cu acest lucru: să facă selfie-uri cu fanii, însă ca logodnică regală, Meghan nu mai poate permite asemenea lucruri admiratorilor ei.

Şi chiar dacă atunci când a salutat mulţimea adunată la primul ei eveniment regal, Meghan a fost tentată să răspundă afirmativ unor astfel de cereri, a ştiut să se abţină.

Actriţa i-a refuzat politicos pe cei care au vrut să-şi facă selfie-uri cu ea, răspunzându-le că ar încălca protocolul.

Dress code-ul

La acest capitol, Meghan a fost pe placul reginei, în prima ei apariţie oficială. Lungimea fustei a fost mai mult decât corespunzătoare, maleta este un item clasic, iar cel mai important, americanca a învăţat că lacul de unghii colorat şi rujul roşu sunt interzise.

Mai multe