Principele Radu împlinește azi 64 de ani. Care este diferența de vârstă între el și soția sa?

6 iunie 2024   Royals

Ginerele fostului suveran al României își sărbătorește azi ziua de naștere în familie. La începutul relației sale cu Margareta a României nu mulți le-au dat șanse. Iată de ce.

E o zi festivă în sânul Familiei Regale române, care sigur se va reuni la masă și va avea un meniu mai aparte decât în alte zile, plus o felie de tort. Și asta pentru că astăzi este sărbătorit Principele Radu, care împlinește vârsta de 64 de ani. Și, potrivit unui anunț făcut pe site-ul oficial al Casei Regale, „Majestatea Sa și Alteța Sa Regală petrec ziua la Palatul Elisabeta, în familie”. Adică fix cum le place, în liniște și în intimitate.

Când, în 1994, actorul Radu Duda - absolvent de teatru la clasa prof. univ. Dem Rădulescu și coleg de promoție cu Oana Pellea și Carmen Tănase - o (re)întâlnea pe fiica cea mare a Regelui Mihai,  lumea sa avea să se schimbe pentru totdeauna. Asta deși nu mulți i-au acordat credit.

Întâlnirea lor avea să se petreacă în contextul în care Principesa Margareta venise în România cu gândul de-a schimba ceva în viețile orfanilor din centrele de plasament, iar Radu Duda era inițiator al primul proiect de terapie prin artă „Artécole“, pentru orfani, care s-a desfăşurat în opt localităţi din România în decursul a şase ani, începând cu 1993. Invitată la una dintre şedinţele realizate în cadrul acestui program, Principesa Margareta a rămas impresionată de încrederea şi afecţiunea pe care copii i-o acordau lui Radu Duda.

„Probabil că Principesei i-a plăcut această apropiere sufletească a copiilor faţă de mine pe care a găsit-o dovada unei anumite generozităţi şi aplecări asupra unui domeniu care îi era atât de drag. A fost o întâlnire care ne-a marcat pe amândoi sufleteşte“, povestea Principele Radu despre prima întâlnire cu Principesa Margareta.

Și, deși s-au simpatizat aproape instantaneu, la acel moment, diferențele între ei păreau insurmontabile: de statut, proveniență, educație, clasă și... vârstă. Ei bine, da, actorul avea 34 de ani atunci când Principesa Margareta l-a remarcat în lucrul cu copiii, iar ea avea deja 45 de ani. Deci o diferență de 11 ani, despre care mulți au crezut că le va zădărnici orice uniune.

Însă doi ani mai târziu, se căsătoreau mai întâi civil, și apoi religios în septembrie, la Lausanne, și, după 20 de căsnicie, își reînnoiau jurămintele pe domeniul de la Săvârșin. Și iată-i acum tot împreună, nedespărțiți, încercând să le regrupeze în țară pe toate cele cinci fiice ale Reginei Ana și ale Regelui Mihai și să continue să facă lobby pentru România. Curând, ei vor sărbători așa-numita „nuntă de nichel”, la împlinirea a 28 de ani de căsnicie. 

Îi urăm și noi pe această cale Principelui Consort viață lungă, cu sănătate și satisfacții!

FOTO: Casa Majestății Sale

Mai multe