Principesa dispărută. A cincea fiică a Regelui Mihai, Irina Walker, a căzut cu totul în uitare. Viața ei neștiută din SUA

Pe surorile ei, Margareta, Elena, Sofia și Maria le vedem mereu împreună la evenimentele publice, iar lumea pare că a uitat total că Regele Mihai a mai avut o fiică, a cincea, fosta Principesă Irina.

Într-adevăr, după ce a fost exclusă din cadrul Casei Regale Române, în 2013, pe fondul unui scandal care a avut-o în centru în Statele Unite și după ce i s-a retras titlul de Principesă a României, Irina Walker (nume de familie care i-a aparținut celui de-al doilea ei soț) parcă s-a evaporat. 

Și asta deși, după moartea Regelui Mihai, sora ei mai mare, Majestatea Sa Margareta, i-a oferit înapoi titulatura și rangul de principesă și alteță regală, dar nu a inclus-o și pe linia de succesiune, acolo unde se afla, odată, pe a cincea poziție. 

Pe site-ul Casei Regale Române, la secțiune membrii familiei, Principesa Irina este inclusă cu o descriere a vieții și activității sale, la fel ca în cazul celorlalte surori ale ei. 

Diferite joburi: de la o fermă de cai pur-sânge la casa de licitații Christie’s

Cea de-a treia fiică a Regelui Mihai și a Reginei Ana s-a născut pe 28 februarie 1953, în Elveţia, la Lausanne.

Pasionată de cai încă din vremea copilăriei, în 1973, Principesa Irina s-a alăturat echipei care administra o fermă de cai pur-sânge din Alberta, Canada, acolo "unde s-a perfecţionat în principiile zootehniei şi ale administrării fermelor".

La sfârșitul anilor 1970, Irina s-a întors în Elveţia. A lucrat timp de un an în departamentul de obiecte din argint al casei de licitații Christie’s din Geneva, iar în anii următori, în vânzări.

Cinci strănepoți uitați ai Regelui Mihai al României 

În 1983, Irina s-a căsătorit civil cu cetățeanul suedez John Kreuger. Căsătoria religioasă a avut loc în SUA, la 11 februarie 1984, la biserica Sfânta Treime din orașul Phoenix, statul Arizona. Cuplul s-a stabilit pe proprietatea lui John Kreuger din Oregon, SUA. Irina şi John Kreuger au împreună doi copii, Michael Torsten, primul nepot al Regelui Mihai, născut la 25 februarie 1985, şi Angelica Margareta Bianca, născută la 29 decembrie 1986.

După divorțul lor din 2003, Irina s-a căsătorit cu al doilea ei soț, John Wesley Walker, alături de care a trăit până la decesul acestuia, în 2024.

Principesa Irina are în prezent cinci nepoți, trei fii ai lui Michael Kreuger și două fiice ale Angelicăi. Cinci strănepoți și doi nepoți ai Regelui Mihai al României care trăiesc în anonimat și despre care românii nu știu nimic. 

Faptele penale

Lipsește, evident, din acest CV public partea cea mai întunecată din viața principesei române. Potrivit procurorilor federali americani, ea și cel de-al doilea ei soț, John Walker, au organizat între 2012 și 2013 mai multe lupte de cocoși pe proprietatea lor din statul Oregon. În 2014, Irina și-a recunoscut vina în cadrul unui acord cu procurorii americani. Prin urmare, ea a primit o condamnare la trei ani de probațiune fără executare și obligația, împreună cu soțul ei, de a plăti o amendă de 200.000 de dolari. Soții Walker au fost nevoiți să-și vândă ferma pentru a obține suma respectivă, iar, în prezent, orice informație despre situația surorii Margaretei este învăluită în ceață.

Într-adevăr, nu există informații oficiale recente și detaliate despre reședința ei exactă actuală, deoarece Irina duce o viață discretă, cel mai probabil tot în SUA, alături de copiii și nepoții ei.

Foto: Casa Majestății Sale, Facebook, Profimedia

Mai multe pentru tine...