Prințesa Anne a dezvelit un nou portret al Regelui Charles. Ce semnal de alarmă au tras însă fanii regali foarte atenți

30 septembrie 2025   Royals

Regele Charles a fost văzut într-un nou portret, dezvelit vineri de sora sa, Prințesa Anne, la Parlamentul Scoțian.

Monarhul în vârstă de 76 de ani este surprins în fabuloasele grădini ale moșiei sale iubite din Highlands, la Castelul Balmoral.

Îmbrăcat în kilt tradițional, Regele surâde și se sprijină în baston. În imagine, poate fi văzut și purtând un inel de aur cu sigiliu pe degetul mic.

Prințesa Anne a dezvăluit un nou portret al Regelui Charles al III-lea, realizat de fotografa Millie Pilkington, în timpul unei vizite la Parlamentul Scoțian de la Holyrood, Edinburgh, pe care Prințesa Regală l-a vizitat vineri, 26 septembrie.

Deși inelul este un simbol al Prințului de Wales, despre care se crede că l-a primit de la Ducele de Windsor, care a deținut anterior titlul înaintea lui, fanii regali deosebit de atenți au speculat acum că Regele ar putea purta un nou inel cu sigiliu.

Unii comentatori au remarcat ulterior că stema de pe noul inel seamănă cu un inel purtat cândva de tatăl său, Prințul Philip.

În fotografii vechi, cu regretatul Duce de Edinburgh în tinerețe, poate fi observat purtând un inel cu stema familiei regale a Greciei.

Prințul Philip, soțul Reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii, avea o legătură directă cu familia regală a Greciei prin naștere. Titlul său primit la naștere a fost de Prinț al Greciei și Danemarcei.

Tatăl său era Prințul Andrew al Greciei și Danemarcei, membru al casei regale elene, iar mama, Prințesa Alice de Battenberg, descendentă din mai multe familii princiare germane și strănepoată a reginei Victoria a Marii Britanii. După instabilitatea politică din Grecia, familia lui Philip a fost forțată să părăsească țara în 1922, când el era copil mic.

Prințul Philip a renunțat la titlurile grecești și daneze când s-a căsătorit cu prințesa Elisabeta (viitoarea regină Elisabeta a II-a) în 1947, dar a rămas o figură de legătură între monarhia britanică și cea greacă, iar un inel cu sigiliu este un cadou de suflet pentru Charles al III-lea, care îl face să simtă legăturile de familie importante.

Noul portret a fost realizat în 2024 de Millie Pilkington, una dintre cele mai cunoscute portretiste din Marea Britanie. După dezvelirea artistică realizată de Prințesa Anne, președintele Parlamentului, Rt Hon Alison Johnstone MSP, a declarat: „A fost o plăcere să o primesc pe Alteța Sa Regală Prințesa Regală în Parlamentul Scoțian, pentru a dezveli acest portret al Majestății Sale Regele.”

Regele Charles al III-lea are o legătură profundă și personală cu Scoția, moștenită de la mama sa, Regina Elisabeta a II-a, care și-a petrecut multe veri la Balmoral.

Charles a studiat la Gordonstoun, în Scoția, un internat renumit, unde a deprins disciplina și dragostea pentru natură. Își petrece mult timp la Balmoral și Birkhall (reședința sa privată din Scoția, pe domeniul Balmoral), considerând aceste locuri adevărate refugii.

Suveranul este pasionat de tradițiile scoțiene: poartă des kilt, promovează arhitectura și patrimoniul local și are o relație caldă cu comunitățile rurale.

Monarhul a sprijinit multe proiecte culturale și ecologice în Scoția, inclusiv prin Prince’s Foundation. După ce a devenit rege, și-a ținut primul discurs ca monarh la Palatul Holyroodhouse din Edinburgh, subliniind rolul Scoției în viața sa și a monarhiei. El a declarat de mai multe ori că Scoția îi oferă liniște, echilibru și inspirație și că se simte „acasă” acolo.

Foto: Profimedia

Mai multe