Prinţesa Anne, elegantă şi modestă. A purtat o ţinută de acum 40 de ani

14 martie 2018   Royals

Nu e un obicei nou de a recicla ţinute în cadrul familiei regale britanice, aşa că nu ne surprinde alegerea Prinţesei Anne de a alege o ţinută purtată anterior. S-a întâmplat în cadrul ceremoniei speciale de la Westminster Abbey, de zilele trecute.

În trecut versus prezent

Cum a fost prima ocazie în care Meghan Markle a participat la un eveniment oficial împreună cu Regina Elisabeta şi alţi membri ai familiei regale, Prinţesa Anne a trecut neobservată. Totuşi, la o privire mai atentă am sesizat că fiica Reginei Elisabeta a purtat o ţinută specială la ceremonia respectivă.

Prinţesa Anne alături de Regină. Sf. anilor `70.

Ea a reciclat o ţinută veche de aproape 40 de ani, care i-a venit - şi astăzi – ca turnată. Bucurându-se de o siluetă ca-n tinereţe, Prinţesa Anne poate purta cu uşurinţă orice ţinută din trecut. Ceea ce s-a şi întâmplat luni, când a apărut într-un palton bej, pe care l-a purtat prima oară la sfârşitul anilor `70.

Prezent. Accesorizarea este asemănătoare cu cea din trecut

Prinţesa Anne este cunoscută pentru modestia sa şi pentru preocuparea de a investi resursele coroanei doar în cauzele importante. Ea reciclează des ţinute din trecut şi-ncearcă să reprezinte monarhia britanică cu cât mai multă graţie şi onoare.

foto: arhivă

Mai multe