Prințesa Charlene de Monaco, în primul rând la Săptămâna Modei de la Paris

4 octombrie 2022   Royals

La sfârșitul săptămânii trecute, Prințesa Charlene de Monaco și-a făcut apariția la prezentările din cadrul Săptămânei Modei de la Paris.

Superba regală care pare că a depășit complet perioadă negră din ultimii ani, cu multiple provocări pe sănătate, este iarăși interesată de evenimente, prezentări, modă și frumusețe.

Soția Prințului Albert de Monaco a participat sâmbătă în Orașul Luminilor, la prezentarea de modă a casei Akris, cu colecția de primăvară 2023.

Mămica gemenilor regali a fost foarte șic, îmbrăcată exact de la Casa Akris, cu o piesă vestimentară din colecția viitoare, de culoare bleumarin. Un taior de lână cu guler înalt, care i-a evidențiat silueta și părul blond. Alteța Sa a purtat și pantaloni și pantofi în aceeași nuanță, dorind astfel să bifeze o apariție monocoloră, dar foarte sobră. Inclusiv unghiile erau vopsite cu o ojă închisă la culoare. Doar poșeta a reprezentat elementul multicolor, o piesă foarte interesantă.

Prințesa Charlene, în vârstă de 44 de ani, a captat atenția tuturor, mai ales că s-a aflat în primul rând la prezentarea de modă.

Colecția de primăvară 2023 celebrează 100 de ani de experiență Akris. ”Marchează atât o renaștere, cât și un omagiu adus moștenirii casei.”, au scris cei de la Akris pe website: ”O colecție unde coexistă trecutul, prezentul și viitorul. O privire în spate, pentru a putea intra în noul secol.”

După show-ul de modă, Prințesa Charlene s-a văzut cu directorul creativ al casei de modă amintite, Albert Kriemler. Regala a marcat întâlnirea inclusiv pe contul său personal de socializare, unde l-a felicitat pe bărbat pentru cei ”100 de ani de perfecțiune”.

Foto: Profimedia și Instagram

Mai multe