Prințesa Diana ura Crăciunul la Sandringham cu „înfiorătoarea” familie regală

6 decembrie 2024   Royals

Sărbătorile de iarnă ar trebui să aducă bucurie în sânul familiilor, însă nici măcar Lady Di nu era pătrunsă de sentimente înălțătoare de Crăciun. Mai bine spus, ea nu suporta să-și petreacă finalul de an cu rudele ei regale!

Biograful regal Andrew Morton susține că Prințesa Diana „ura” Crăciunul la Sandringham și chiar a descoperit că Lady Di era „siderată” din cauza unei tradiții pe care o ținea familia regală britanică cu asemenea ocazie.  

Autorul bestseller-ului „Diana: Her True Story” declară că Lady Di a făcut cunoștință cu tradițiile de Crăciun ale familiei regale încă de la primele ei sărbători petrecute la Sandringham, în 1981, cu cinci luni înainte de-a se mărita cu Charles.

Diana era deja însărcinată cu primul ei copil pe 25 Decembrie și, în ciuda faptului că suferea din cauza grețurilor matinale, și-a făcut timp ca să „cumpere noilor membrii ai familiei sale cadouri scumpe și însemnate”, conform celor publicate de Vanity Fair.

Încântată de cadourile personalizate pe care le cumpărase, Diana și-a pierdut la scurt timp entuziasmul când a descoperit că tradiția regală nu prevedea oferirea de cadouri, ca în orice altă familie obișnuită. Tradiția de la palat presupune ca fiecare membru al familiei să ofere și să dăruiască cadouri speciale sub formă de.. farse.

De pildă, Diana i-a oferit Prințesei Anne un pulover minunat din cașmir și a primit de la ea un suport de hârtie igienică. „Eram copleșită!”, a recunoscut Prințesa Diana. „Știu că eu ofer de obicei, dar nu prea primesc în schimb. Nu e îngrozitor acest lucru? Eu mă ocup de toate cadourile, iar Charles semnează doar felicitările. Era înfiorător și atât de dezămăgitor! Nicio atmosferă veselă, doar tensiuni, comportament prostesc, glume aiurea pe care cei din exterior le considerau ciudate, dar cei din interior le înțelegeau perfect”, a continuat regretata Prințesă a Inimilor. „Eu cu singuranță că eram un om din exterior…”, a adăugat ea plină de înțeles.

Fostul hair stilist al fostei Prințese de Wales, Richard Dalton, a confirmat faptul că Diana nu aștepta deloc cu nerăbdare Crăciunul la palat. „Pur și simplu, nu suporta să meargă la Sandringham de Crăciun”.  

„Îmi povestea că era rece ca gheața acolo, iar cina trebuia să te încheie pe la 3 după-amiaza. «E ora 15, adică timpul să ne uităm la mine la televizor!», spunea Diana imitând pe cineva cunoscut. Întreaga familie regală trebuia să stea să urmărească mesajul Reginei de Crăciun. Iar Diana îmi spunea că era totul regizat”, a declarat acesta în People.

Prințesa Diana și-a petrecut ultimul Crăciun la Sandringham în 1991, înainte ca ea și soțul ei, Charles, să se separe pe 9 decembrie 1992. După despărțire, Diana a fost nevoită să-și petreacă primul Crăciun fără copiii ei, care au continuat tradiția și au mers cu tatăl lor și Regina Elisabeta a II-a la Sandringham.

foto - GettyImages

Mai multe