Prinţesa Diana visa să fie balerină. Iată dansul cu care l-a surprins pe Prinţul Charles!

2 mai 2018   Royals

Puţini sunt cei care ştiu că regretata Prinţesă Diana şi-a dorit, în copilărie şi adolescenţă, să devină balerină. Ea îşi închipuia că, într-o zi, va putea dansa pentru Royal Ballet şi îi va încânta pe toţi cu postura şi mişcările pe poante. În idealurile ei n-au fost nicicând tronul britanic ori coroana.

Diana iubea baletul

Toţi cei apropiaţi regretatei prinţese îşi amintesc cum, la 16 ani, Diana nu făcea altceva decât să-şi exerseze statul pe poante ori săriturile. Îşi dorea cu ardoare să facă parte din Royal Ballet, asta deşi lua lecţii şi de step. Din păcate, idealurile ei aveau să fie strivite atunci când înălţimea sa a depăşit-o pe cea permisă la categoria dansatorilor profesionişti de balet. Diana măsura 178 centimetri în înălţime, mai mult cu aproape zece centimetri faţă de limita impusă de anumite ansambluri de balet. Aşa se face că n-a putut să treacă nicicând în liga profesioniştilor şi să facă o carieră din această pasiune.

Era prea înaltă pentru a fi balerină profesionistă

Voia să ajungă la în Baletul Regal din Marea Britanie

Probabil, această frustrare a făcut-o ca, după ce şi-a luat în primire rolul de prinţesă de Wales, să militeze pentru drepturile balerinelor şi să sprijine activ lotul naţional de balet din Marea Britanie. De altfel, Diana a urmărit nenumărate spectacole de balet puse în scenă de acest ansamblu şi a vorbit laudativ la adresa lui de fiecare dată. A primit, în schimb, o pereche de poante de la balerinii din ansamblul regal de balet, care a făcut-o extrem de fericită. În prezent, aceste poante pot fi admirate în expoziţia dedicată Prinţesei Diana.

Poantele primite de la baletul regal britanic

În vizită la baletul regal britanic

Însă, pasiunea ei pentru balet a ajutat-o să pună în scenă o surpriză pentru pe atunci – soţul ei, Prinţul Charles. În decembrie 1985, Diana a urcat pe scena de la Royal Opera House pentru a dansa cu balerinul Wayne Sleep. Prinţesa îi pregătise soţului ei un moment artistic, pe muzica ”Uptown Girl”, a lui Billy Joel.

Amintindu-şi despre această şansă unică, Wayne mărturisea că a fost cel mai important moment din cariera sa şi că a venit la pachet cu o presiune imensă. ”Îmi spuneam că nu trebuie s-o scap pe jos pe viitoarea regină a Marii Britanii. Ei i-a plăcut, dar a fost mai încântată de faptul că a ţinut totul secret şi că Charles n-a ştiut nimic, şi că repetiţiile noastre nu au fost descoperite de paparazzi”, povestea acum câţiva ani balerinul.

Mai multe