Prințesa Estelle a Suediei s-a transformat într-o puștoaică superbă. Cum arată în felicitarea de Crăciun

21 decembrie 2023   Royals

Familia regală a Suediei a pozat în formulă completă pentru felicitarea de Crăciun, într-un apartament al Palatului Regal din Stockholm.

De data aceasta, Prințesa Victoria și Prințul Daniel au trecut peste tradiția de Crăciun și și-au invitat admiratorii la ei acasă, însoțind fotografia de familie cu un videoclip simpatic, în care familia formată din Victoria, Daniel, Estelle și Oscar pregătesc împreună decorul de Crăciun.

Anul acesta, Prințesa Estelle, în vârstă de doar 11 ani, este poziționată în mijlocul noii felicitări de Crăciun, iar tot focusul cade pe adolescenta înaltă și frumoasă. 

Într-adevăr, ceea ce atrage atenția imediat este cât de mult s-a înălțat prima născută a Prințesei Victoria, la vârsta de unsprezece ani ajungând deja până aproape de umerii mamei sale și ai tatălui Daniel, la rândul lor două persoane înalte.

A doua în linia de succesiune la tronul Suediei, după mama sa, Prințesa Victoria, simpatica blondină pozează cu încredere între părinții ei, în timp ce fratele ei mai mic, Prințul Oscar (7), zâmbește puțin timid în fața camerei. Și dacă prințesa moștenitoare a ales pentru această ocazie o rochie neagră tricotată neagră și Prințul Daniel un costum gri închis cu dungi, fiica lor cea mare este singura care iese în evidență printr-o combinație mai deschisă la culoare, care deschide un pic cadrul festiv.

Ce-i drept, prima născută a cuplului regal aduce foarte mult cu mama ei, Victoria, în tinerețe, și promite să se transforme într-o femeie foarte frumoasă, fiind deja o adolescentă cu siluetă de manechin, la doar 11 ani.

Cu părul ei lung și blond și aspectul nordic, Prințesa Estelle a Suediei se numără printre moștenitoarele regale europene care adună din ce în ce mai mulți admiratori, în frunte cu Prințesa Leonor a Spaniei, o altă frumusețe regală care se pregătește să devină, într-o zi, regină.

Foto: Profimedia, Getty Images

Mai multe