Prințesa Eugenie și Jack Brooksbank și-au dus copiii ... în Paradis. Imagini splendide din Jamaica

12 ianuarie 2024   Royals

Prințesa Eugenie și Jack Brooksbank și-au petrecut Crăciunul ”regulamentar”, în familie, la Sandringham. Însă de Anul Nou și-au luat copiii și au zburat... spre Paradis.

Au întâmpinat 2024 pe plajă, iar bucuria li se citește în ochi, alături de prieteni, în Caraibe. A fost ocazia ideală pentru a se relaxa.

Noi fotografii cu Prințesa Eugenie și cu soțul Jack Brooksbank au apărut în spațiul public, bucurându-se de o vacanță plăcută de Anul Nou în Jamaica cu prietenii.

Fotografii cu fiica prințului Andrew și a lui Sarah Ferguson și cu soțul ei finanțist Jack, 37 de ani, în timp ce pozează cu prietenii și cu cei doi micuți ai lor pe o frumoasă plajă din Caraibe au fost postate pe Instagram de prietenul cuplului Brendan Fallis, soțul influenceriței americane Hannah Bronfman.

În imaginile surprinse, cuplul regal pare că-și trage sufletul după o lună decembrie încărcată, care a culminat cu petrecerea Crăciunului la Sandringham, alături de Regele Charles și de Regina Camilla. A fost o reuniune pe cinste, la care a fost invitată chiar și mama prințeselor Eugenie și Beatrice, după o absență de câteva decenii!

Prietenia și voia bună reies vădit dintr-una din imaginile date publicității. Prietenii s-au strâns cu toții să întâmpine anul nou, în cel mai exotic mod posibil.

Ernest stătea în poala lui Jack, mama Eugenie s-a apropiat de obrazul lui într-un mod adorabil, iar August, băiețelul cel mare al cuplului, care are 2 ani, este văzut alături de alți copii. Ce a atras atenția internauților este asemănarea fantastică a lui August cu Prințul Harry, când era de vârsta lui. Seamănă ca două picături de apă! Asta nu poate decât să-l bucure pe ”unchiul Harry”, care este în relații excepționale cu verișoara Eugenie și cu soțul acesteia.

Prințesa este una dintre oamenii de încredere ai Prințului Harry, puținii oameni de încredere care i-au mai rămas. Cei doi se află în relații foarte apropiate, în ciuda răcelii regale care s-a așternut în Marea Britanie față de Ducii de Sussex, și viceversa!

Foto: Profimedia și Instagram

Mai multe