Prințesa Kate a distribuit un mesaj personal, după o ieșire surpriză la balet. Ce a vrut să transmită

27 septembrie 2024   Royals

Prințesa de Wales a efectuat o vizită surpriză joi la spectacolul matineu al Baletului Național Englez. Kate a văzut Giselle, la Sadlers Wells.

În urma spectacolului, Kate a avut o intervenție pe Instagram: „Felicitări și mulțumiri @ENBallet și @Sadlers_Wells pentru spectacolul Giselle, minunat, puternic, emoționant și inspirat de Akram Khan. Creativitate la maxim! C.”

Kate și William împart conturile de socializare intitulate Prințul și Prințesa de Wales. În funcție de cine scrie mesajul, se semnează C sau W. Când concep un mesaj comun, îl semnează C&W. C vine de la Catherine, adevărata titulatură a Prințesei.

Potrivit HELLO!, ca parte terapeutică de recuperare post-cancer, Kate a fost sfătuită să facă multe lucruri care îi aduc bucurie, iar baletul este una dintre pasiunile sale.

Ieșirea la spectacol a Prințesei are loc la scurt timp după ce a fost văzută la o biserică din Balmoral alături de soțul William și de socrul Regele Charles.

Kate s-a bucurat de acest spectacol de balet din plin. Aceasta este prima ieșire publică, de când a anunțat printr-un emoționant filmuleț de familie că a depășit perioada critică, că a încheiat chimioterapia preventivă.

Soția Prințului William revine treptat și la muncă. A avut deja două întâlniri programate la Castelul Windsor. Mai mult, se pare că deja se știe la Palat că va organiza și anul acesta tradiționalul deja concert de colinde de la Abația Westminster.

Prințesa de Wales și-a anunțat pe 9 septembrie revenirea treptată la îndatoririle regale. ”Aștept cu nerăbdare să-mi reiau sarcinile regale și să-mi asum câteva angajamente publice în următoarele luni”, a explicat ea.

Potrivit HELLO!, Kate va avea totuși o agendă mai aerisită până la sfârșitul anului. Nu poate să revină fulminant, după ce 9 luni s-a deconectat de această energie plină de vervă a calendarului regal.

Însă proiectul său de colinde nu poate lipsi. Spectacolul se înregistrează la începutul lunii decembrie și este difuzat pe ITV în Ajunul Crăciunului.

Foto: Profimedia & GettyImages

Mai multe