Prințesa Kate e de neoprit! Energia ei dă pe afară. Deși a avut evenimente la care a participat tot weekendul, tot a mai făcut ceva extra

Prințesa de Wales s-a bucurat de două zile consecutive la Wimbledon, plus o altă ieșire vineri, dar asta se pare că o ține în formă.

Sâmbătă, chiar înainte de a ajunge la renumita competiție de tenis, și-a făcut timp să se ocupe și de doi dintre ai săi copii. Așadar, a planificat alături de ei o ieșire secretă, anunță publicația HELLO!.

Este foarte greu la acest nivel să reușești să ai parte de intimitate și, mai ales, să îți poți duce copiii în oraș în locuri firești pentru alții.

Prințesa de Wales a participat, vineri, la meciul de polo caritabil al soțului ei, desfășurat la un club din Windsor.

Arătând elegant, ca întotdeauna, Prințesa de Wales i-a încântat pe cei prezenți la meci cu noua sa ținută de vară. Kate a ales o rochie fără mâneci, cu un imprimeu cu carouri alb-negre, de la brandul Temperley London. Rochia elegantă era cât se poate de potrivită pentru valul de căldură care a atins capitala Regatului Britanic.

Prințesa a optat pentru nuanțe neutre pentru a-și accesoriza ținuta, alegând pantofi cu vârful ascuțit, într-o nuanță bej, alături de bijuterii aurii și maro.

Așadar, a fost o vineri încărcată. Căci după apariția șic de aici, de la meciul de polo caritabil al soțului ei, și înainte de a se afișa sâmbătă la Wimbledon ca o veritabilă ”lady in red”, Prințesa a ieșit în oraș cu doi dintre copiii săi, potrivit presei britanice.

Prințesa de Wales a avut o seară memorabilă de vineri, ieșind alături de doi dintre copiii ei, Prințesa Charlotte și Prințul Louis.

Cei trei au fost văzuți la Școala Regală de Balet pentru un spectacol de seară care a marcat 100 de ani de existență a instituției. Printre momentele importante ale spectacolului special s-au numărat Actul III din Lacul Lebedelor și Suita de botez a lui Christopher Wheeldon.

Deși Louis, în vârstă de opt ani, nu este cunoscut ca fiind un mare fan al baletului, sora sa mai mare, Charlotte, iubește dansul. Kate a confirmat hobby-ul singurei sale fiice în 2017, declarând că „iubește absolut [baletul]”.

William a adăugat cu o altă ocazie: „Charlotte aleargă prin bucătărie în rochii, cu chestii de balet și tot ce trebuie.”

Micul Louis nu a apărut duminică la Wimbledon, când restul familiei a venit pentru închiderea turneului. Se crede că năzdrăvanul mezin nu a fost luat din cauza căldurii toropitoare, care sigur l-ar fi perturbat, ”furând” probabil spectacolul.

Foto: Profimedia

Mai multe pentru tine...