Prințesa moștenitoare Mette-Marit a Norvegiei dă semne că se simte bine! La ce eveniment a apărut

16 aprilie 2024   Royals

Pe 14 aprilie 2024, Prințesa moștenitoare Mette-Marit a Norvegiei a prezentat premiile pentru cercetare medicală și părea că se simte bine, după o perioadă mai... provocatoare.

Premiile pentru cercetare medicală ale Asociației Norvegiene de Sănătate au fost acordate în cadrul unei ceremonii la care a asistat și viitoarea regină norvegiană. Prințesa moștenitoare Mette-Marit a arătat foarte bine, într-o fustă amplă, albastru electric, taior negru cu o curea subțire, care îi marca talia și pantofi negri cu toc.

Zâmbitoare și amabilă, prințesa părea din nou în elementul ei.

La eveniment, profesorul Kristina Hermann Haugaa a primit premiul pentru cercetarea medicală a inimii, iar profesorul Ingvild Tina Saltvedt a primit premiul pentru cercetarea medicală a demenței. Asociația Norvegiană de Sănătate este o organizație voluntară care lucrează pentru prevenirea demenței și a bolilor cardiovasculare.

Eforturile lor sunt susținute de campanii de strângere de fonduri și de donații.

Mette-Marit, Prințesa moștenitoare a Norvegiei (născută Mette-Marit Tjessem Høiby, la 19 august 1973) este soția lui Haakon, Prințul moștenitor al Norvegiei, primul născut al Regelui Harald al V-lea al Norvegiei. Ei sunt cei care vor urca în curând la tron, actualul suveran având 87 de ani și serioase probleme de sănătate.

Mette-Marit și Haakon au, la rândul lor, doi moștenitori: Prințesa Ingrid Alexandra și Prințul Sverre Magnus. Însă Prințesa mai are un fiu dintr-o relație anterioară. E vorba de Marius Borg, un tânăr care își trăiește viața departe de Coroană.

Fiul cel mare al soției Prințului moștenitor Haakon, Marius Borg Høiby, născut din relația lui Mette-Marit cu fostul ei partener, cauzează diverse probleme familiei sale. Între aventurile sale amoroase foarte mediatizate, viața de noapte intensă din Oslo, postările sale de pe Instagram cu vacanțele pe care le face cu familia și zvonurile privind o relație proastă cu tatăl său vitreg, tânărul de 27 de ani ocupă cu regularitate primele pagini ale ziarelor norvegiene.

Foto: Profimedia

Mai multe