Prințesa regală Anne și-a început anul în forță. Sora Regelui este atât de activă la 74 de ani

10 ianuarie 2025   Royals

Supranumită ”cea mai harnică membră a familiei regale britanice”, Anne dă semne că vrea să-și păstreze titulatura.

Abia a început anul, și a ieșit la un eveniment la care a reprezentat familia regală. Elegantă, ca de obicei, singura fiică a regretatei Regine Elisabeta a II-a face încă o dată dovada că este într-o formă fizică de admirat.

Inclusiv silueta i-a rămas ca în tinerețe. Nu o dată Prințesa Anne a purtat piese vestimentare cu care a apărut și în tinerețe.

Și de data aceasta, a fost foarte șic într-un taior verde, din lână.

Superelegantă, nu avem ce zice. Anne are un stil regal ireprosabil, perfectat în timp. Indiferent că se îmbracă în haine de călărie sau în rochii și diademă, Prințesa regală este mereu ireproșabilă.

Pe 9 ianuarie, sora Regelui Charles a spus prezent la o conferință a fermierilor ce a avut loc la Oxford. 

Prințesa Anne a optat pentru fustă neagră, maletă neagră, taior cadrilat verde, eșarfă șic, cizme negre fără toc și mănuși din piele negre. Ca de obicei, și-a prins părul în coc.

Alteța Sa regală și-a dus la bun sfârșit primul eveniment al anului joi, marcând astfel revenirea ei la îndatoririle regale după vacanța de Crăciun.

Prințesa regală Anne, în vârstă de 74 de ani, este președintele de onoare al Conferinței Agricole din Oxford și, potrivit atribuțiilor sale, a participat la conferința lor anuală.

Sora Regelui Charles a purtat la conferință și o splendidă broșă cu smaralde.

În timpul petrecut la conferință, Anne a ascultat și un discurs al laburistului Steve Reed, care este în prezent secretar de stat pentru Mediu, Alimentație și Afaceri Rurale.

Conferința de agricultură de la Oxford nu a fost singurul eveniment al zilei pentru Prințesa Anne. De acolo, mătușa Prințului William a participat și la o cină ținută la Castelul Windsor, oferită în cinstea școlii Gordonstoun, aflată sub patronajul ei.

Așadar, anul a început în forță pentru cea mai activă membră regală și nu se dezminte!

Foto: Profimedia

Mai multe