Prințesa s-a întors acasă după 14 zile: Kate Middleton a fost externată și face progrese, după operație

29 ianuarie 2024   Royals

Kate Middleton s-a întors astăzi acasă, la Windsor, după o ședere de două săptămâni într-un spital privat din Londra, după o intervenție chirurgicală abdominală.

Kate a fost internată în spital în urmă cu 14 zile, pe 16 ianuarie, consilierii regali spunând că prințesa „a făcut progrese” și că acum își va continua recuperarea acasă.

Un purtător de cuvânt al Palatului Kensington a declarat astăzi următoarele: „Prințesa de Wales s-a întors acasă, în Windsor, pentru a-și continua recuperarea după intervenția chirurgicală. Ea face progrese. Prințul și Prințesa de Wales doresc să mulțumească enorm întregii echipe de la Clinica din Londra, în special personalului de îngrijire, pentru asistența oferită. Familia de Wales continuă să fie recunoscătoare pentru urările de bine pe care le-a primit din întreaga lume”.

Prințesa în vârstă de 42 de ani nu este așteptată să-și reia angajamentele oficiale decât după Paște, soțul ei, Prințul William, eliberându-și la rândul lui agenda de multe îndatoriri oficiale.

Se presupune că Kate Middleton a fost externată din spital în dimineața zilei de 29 ianuarie, după ce asistenta personală a prințesei, Natasha Archer, a fost fotografiată părăsind clinica, iar polițiștii stând de gardă la intrarea în spital.

În același timp, șederea în același spital a Regelui Charles a fost prelungită cu o zi, pentru recuperarea completă a acestuia după o intervenție chirurgicală la prostată, stârnind îngrijorări pentru sănătatea monarhului.

„Charles ar rămâne în spital mai mult de două nopți doar dacă ar exista un fel de problemă neașteptată”, a declarat o sursă regală pentru The Sun.

Regina Camilla i-a făcut o nouă vizită regelui duminică seara și a fost văzută ieșind zâmbind din clinica din Londra, la ora 19.00 locală.

A fost a patra vizită a reginei-consoarte în spitalul în care este internat soțul ei, la mai puțin de patru ore de la cea anterioară, care a avut loc tot duminică. Camilla i-a asigurat pe admiratorii regelui că acesta „se descurcă bine” după procedură, însă prelungirea șederii acestuia în spital alimentează din nou preocupările vizavi de starea monarhului britanic.

Charles a fost diagnosticat cu afecțiunea benignă de prostată mărită pe 17 ianuarie, după ce a mers la un control, deoarece prezenta simptome care indicau această problemă medicală.

Foto: Getty Images, Profimedia

Mai multe