Prinţesa Sofia a Suediei, despre fiul său
Pe 19 aprilie, Prinţul Carl Philip al Suediei şi soţia sa, Sofia, deveneau părinţi pentru prima dată. Prinţul Alexander, căci aşa se numeşte fiul lor, este bucuria celor doi, despre care au acceptat să vorbească recent într-un interviu pentru un ziar din Suedia.
Prinţesa Sofia este o mămică full time.
Cei doi prinţi suedezi au experimentat pentru prima dată senzaţia de părinte, aşa că totul a fost relativ nou pentru ei, deşi au avut în preajmă o mulţime de copii (copiii Prinţesei Madeleine şi ai Prinţesei Moştenitoare Victoria, surorile lui Carl Philip).
Sofia a vorbit cu emoţie despre Prinţul Alexander, spunând că este un băieţel ”foarte dulce şi foarte cuminte”. Întrebată fiind cu cine seamănă mai mult, fericita mămică în vârstă de 31 de ani a recunoscut că seamănă cu amândoi: ”Are câte puţin din amândoi. Se schimbă, totuşi, pe zi ce trece”.
Tot Sofia a fost cea care a povestit că primele luni cu bebeluşul n-au fost deloc grele, căci Alexander a dormit şi doarme destul de bine şi mult peste noapte, spre deosebire de – ne amintim – Prinţul George al Marii Britanii, despre care Prinţul William povestea că nu dormea deloc noaptea.
Şi Prinţul Carl Philip şi-a luat rolul în serios
Cât despre rolul de tătic, Carl a mărturisit că este un tată implicat, căruia i-a luat, însă, ceva timp să se adapteze la noul rol: ”În primele zile e nevoie să faci multe schimbări, desigur. Dar merită, căci este cea mai uimitoare experienţă.” , a declarat Carl Philip.
foto: Facebook