Prinţesa Sofia a Suediei, primele fotografii cu burtică

22 ianuarie 2016   Royals

În ultimele luni, Prinţesa Sofia a reuşit să se ferească de paparazzi avizi după fotografii inedite cu silueta ei din timpul sarcinii. Însă, aseara, cum soţia Prinţului Carl Philip a fost nevoită să onoreze un eveniment oficial, fotografii au reuşit, în sfârşit, să surprindă cadre cu frumoasa prinţesă.

Portretul oficial al Prinţesei Sofia

Ei bine, nu putem să nu recunoaştem că ne bucurăm să vedem fotografii noi cu Prinţesa Sofia, care de altfel este o prezenţă destul de discretă în presa internaţională. Mai ales că vorbim de nişte ipostaze în care Sofia este însărcinată în 6-7 luni (nu se ştie cu exactitate).

A onorat o invitaţie la un eveniment oficial

Ducesa de Varmland a fost prezentă aseară la ceremonia de absolvire a studenţilor de la Sophiahemmet University College, bifând astfel o primă apariţie oficială pe anul acesta.

Burtica este deja proeminentă

Prinţesa în vârstă de 30 de ani a sosit, la acest eveniment, îmbrăcată într-o rochie neagră, din dantelă, care îi dezvăluia perfect burtica deja foarte proeminentă, peste care a purtat un blazer gri.

Cât despre starea ei de sănătate, Prinţesa Sofia a declarat că de-abia a intrat în ultimul trimestru şi că se simte ”grozav”.

Iar dacă vă întrebaţi de sexul primului copil al Prinţului Carl Philip, ei bine, aflaţi că cei doi au declarat că va fi ... o ”surpriză”.

Sursa foto: Twitter / Facebook

Mai multe