Prinţii Suediei respectă tradiţia de Crăciun! Estelle şi frăţiorul ei, Oscar, adorabili în public!
În fiecare an, regalităţile suedeze aleg brazii ce vor decora palatul regal din Stockholm, în perioada sărbătorilor de iarnă. Aşa că şi anul acesta, Prinţesa Victoria a mers alături de copiii ei în căutarea brazilor perfecţi!
Este primul an în care Prinţul Oscar a participat alături de mama sa, surioara şi tatăl său la tradiţia de Crăciun. Micuţul în vârstă de un an şi Estelle (5) le-au dat o mână de ajutor părinţilor lor în alegerea brazilor perfecţi pentru decorarea Palatului Regal din Stockholm, reşedinţa lor.
Îmbrăcaţi în haine festive, Prinţesa Moştenitoare Victoria şi cei doi copii ai ei s-au arătat de-a dreptul încântaţi de acest eveniment care deschide, practic, sezonul sărbătorilor de iarnă în Suedia.
Brazii au fost donaţi, ca şi-n ceilalţi ani, de către studenţii şi masteranzii Facultăţii de ştiinţe agricole din Suedia. Iar cu două zile înainte de Crăciun, familia regală suedeză face public, an de an, un video prin care le urează un Crăciun Fericit şi un an nou mai bun supuşilor monarhiei, şi prin care pot vedea cum anume e decorat Palatul Regal de Crăciun.
foto: www.kungahuset.se