Prințul Albert de Monaco, omagiat de frumoasa sa soție, Charlene, și cei doi copii. A sărbătorit 20 de ani de domnie
O zi importantă a fost trăită sâmbăta aceasta la Monaco, acolo unde familia princiară s-a adunat în formulă completă la palatul princiar în onoarea suveranului Albert al II-lea.
A fost o celebrare fastuoasă a celei de-a 20-a aniversări a urcării pe tron a Prințului Albert de Monaco, un exemplu excelent nu doar al popularității prințului, ci și al modului în care familia Grimaldi îl sprijină necondiționat ori de câte ori este necesar, asigurându-se că moștenirea sa pe tron este durabilă.
Niciun membru proeminent al familiei princiare nu a vrut să rateze această importantă sărbătoare, în frunte cu soția lui Albert, Prințesa Charlene, care a fost prezentă în primul rând, alături de cei doi copii ai lor, gemenii Jacques și Gabriella.
Au fost prezente și surorile suveranului, Caroline și Stephanie de Monaco, nepoții săi, Andrea și Charlotte Casiraghi (a lipsit doar Pierre), Alexandra de Hanovra, Louis și Pauline Ducruet și Camille Gottlieb.
Albert al II-lea, la rândul său, a fost protagonistul celor mai afectuoase scene la evenimentul festiv de sâmbătă, copleșindu-și soția și cei doi copii cu sărutări și gesturi de tandrețe, ceva cu care nu suntem chiar obișnuiți din partea lui, cu atât mai puțin din partea lui Charlene.
În tot acest timp, Albert s-a aflat în mijlocul maselor, în fața concetățenilor săi, pe care i-a salutat strângându-le mâna în fața porților palatului princiar, la ceremonie fiind prezente circa 6.000 de persoane.
Nu doar suveranul aniversat a făcut o baie de mulțime. Întreaga familie princiară i s-a alăturat, salutând localnicii, schimbând câteva cuvinte și zâmbind pentru fotografii... Lunga plimbare în jurul pieței a început cu Jacques și Gabriella, însoțiți de mama lor, Prințesa Charlene, care a strălucit într-o rochie roz pudrată de la Oscar de la Renta, cu un spectaculos detaliu brodat pe margini, completată de o pereche de pantofi nude.
Aceasta și-a ținut de mână fiica, pe Prințesa Gabriella, care a ales o rochie midi din dantelă albă, foarte prețioasă, și sandale în ton. Fratele ei, Prințul Jacques, s-a simțit probabil mai puțin confortabil în costumul lui scorțos, negru, asortându-se în această privință cu tatăl său, care a îmbrăcat tot un costum clasic, de zi.
La sfârșitul evenimentului, cei prezenți s-au bucurat de un tort gigantic, în culorile drapelului principatului, sub un spectacol de lumini colorate care, așa cum era de așteptat, i-a încântat în special pe copiii din familia regală.
Foto: Getty Images