Prințul Andrew se afundă și mai mult! Care era adevăratul lui interes cu Jeffrey Epstein?

16 iulie 2023   Royals

Când părea că fratele mai mic al Regelui Charles își va mai fi spălat din păcate, aflăm că la mijloc era vorba de un interes de milioane de lire sterline.

Poate că englezii l-ar fi înțeles cumva că poftele trupești l-au împins în cele mai nebunești ipostaze, într-un mediu nociv și pe care nu-l putea controla. Însă acum Prințul Andrew se dovedește a fi fost mai mult decât conștient de asocierea sa cu miliardarul pedofil Jeffrey Epstein. Ba mai mult, a fost prins cu minciuna!

Un document juridic depus acum în SUA, în cadrul procesului intentat de Insulele Virgine americane împotriva gigantului din domeniul panificației JP Morgan, arată că Prințul Andrew i-a cerut amicului său Jeffrey Epstein să îl ajute să obțină fonduri în valoare de 200 de milioane de dolari (153 de milioane de lire sterline) pentru o investiție majoră într-o companie petrolieră, numită Aria Petroleum. Și asta în 2010, când Prințul Andrew susține că ar fi rupt orice legătură cu Jeffrey Epstein.

Avocații susțin că banca a fost "complice la crimele lui Jeffrey Epstein", spunând că prădătorul sexual le-a dat oficialilor de rang înalt banii, sfaturile și favorurile lor în schimbul tăcerii lor atunci când acesta a traficat femei tinere pentru a fi abuzate în escapada sa de pe insulă.

Acum, Insulele Virgine cer daune de cel puțin 189 de milioane de dolari (145 de milioane de lire sterline) de la JPMorgan pentru legăturile acesteia cu Jeffrey Epstein, care a păstrat bani la bancă între 1998 și 2013, potrivit unui dosar depus la tribunal.

Agresorul sexual miliardar, care a murit prin sinucidere într-o celulă de închisoare în august 2019, a transmis o cerere din partea Prințului Andrew către bancherul său privat, Jes Staley, în prima dintre cele cel puțin cinci zile pe care Ducele de York le-a petrecut în casa de 76 de milioane de dolari (58 de milioane de lire sterline) a amicului său din Manhattan.

FOTO: Profimedia

Mai multe