Prinţul Carl Philip şi Prinţesa Sofia, primul an de mariaj. Cum au sărbătorit

14 iunie 2016   Royals

Acum un an, Prinţul Carl Philip al Suediei îşi unea destinul cu cel al Sofiei Hellqvist printr-o ceremonie fastuoasă, organizată la capela regală din Stockholm. Acum, la un an de la acest moment, cei doi trăiesc discret aventura de a fi părinţi.

Prinţul Carl Philip şi soţia sa, Prinţesa Sofia, au împlinit ieri un an de mariaj. Au ales să sărbătorească această zi specială în trei, alături de fiul lor Prinţul Alexander, departe de palatul în care locuiesc. Aceştia au fost prezenţi la Stenhammar Day, un eveniment organizat de Universitatea Suedeză Agricolă, la Stenhammar Estate.

Aşa au sărbătorit primul an de mariaj

De acolo, cei trei au postat o frumoasă fotografie de familie, spre încântarea supuşilor lor. În imagine, Prinţesa Sofia apare relaxată într-o pereche de blugi şi o bluză albă, în timp ce Prinţul Carl Philip s-a prezentat la costum. Micuţul Alexander sigur se bucura de un somn în natură, aflându-se în cărucior.

Amintim că săptămâna trecută Prinţul Alexander a avut prima lui apariţie oficială, la sărbătoare zilei naţionale a Suediei.

Prima apariţie publică a Prinţului Alexander

foto: Instagram / Getty

Mai multe