Prinţul Charles a transmis un mesaj emoţionat pentru Australia VIDEO

8 ianuarie 2020   Royals

După tragedia care a cuprins continentul australian, moştenitorul tronului britanic a transmis un mesaj plin de compasiune.

Întreaga planetă a urmărit cu sufletul la gură evoluţia incendiilor care au cuprins suprafeţe vaste de pe teritoriul Australiei şi care a dus la pagube inestimabile şi insurmontabile.

Cu atât mai mult, Prinţul Charles, moştenitorul coroanei britanice - sub jurisdicţia căreia se află în continuare continentul australian - a fost la curent cu situaţia dezastruoasă din această parte a Commonwealth-ului, care l-a întristat profund, ştiut fiind ataşamentul pe care Prinţul de Wales îl are faţă de Australia, demonstrat în atâtea vizite oficiale.

În acest context, el s-a simţit dator să le transmită supuşilor săi de peste mări şi ţări gândurile sale, într-un mesaj emoţionant postat de Casa Regală:

"Atât eu, cât şi soţia mea ne gândim la voi în această perioadă dificilă, în aceste circumstanţe imposibile şi terifiante. În ultimele săptămâni, amândoi am urmărit disperaţi această oroare care a cuprins Australia şi am fost martori de la distanţă ai evenimentelor prin care aţi trecut. Voi cei care v-aţi pierdut în mod tragic proprietăţile, casele, totul - ceea ce pentru noi pare imposibil de închipuit. Şi ştiu câte case s-au pierdut! Dar, peste toate, voiam să vă transmitem cât de mult ne gândim şi la acei pompieri remarcabili, curajoşi şi foarte determinaţi, care au făcut atât de mult şi care au lucrat necontenit şi epuizant şi la acele familii ale celor care şi-au pierdut viaţa în timp ce-şi făceau admirabil datoria. De asemenea, ne gândim la viaţa sălbatică a Australiei care a fost distrusă în acest infern, care a lăsat în urmă doar distrugere. Ştim cât de rezistent este poporul australian, aşa că ştiu că, într-un final, veţi găsi o cale să faceţi faţă situaţiei şi să câştigaţi această luptă. Ne gândim la voi, ne rugăm pentru voi în mod susţinut. Sunt mândru să vă cunosc pe toţi."

Mai multe