Prinţul Charles şi Camilla, 14 ani de mariaj. Cea mai ruşinoasă conversaţie a lor, ascultată de Prinţesa Diana
Înainte de nunta din 2005, Prinţul Charles şi Camilla Parker-Bowles şi-au consumat idila în spatele porţilor ferecate ale palatelor regale. Toţi ştiau de relaţia lor, însă toţi au păstrat secretul. Până la un moment dat când o conversaţie de-ale lor a ajuns publică.
În ianuarie 1993, un ziar naţional publica o conversaţie telefonică, transcrisă, a celor doi îndrăgostiţi, expunându-l pe moştenitorul tronului britanic într-o ipostază deloc favorabilă. Asta se întâmpla la doar o lună după ce Prinţesa Diana şi Prinţul Charles îşi anunţaseră, oficial, despărţirea, ceea ce a făcut să izbucnească o adevărată criză de imagine la Casa Regală Britanică.
Totuşi, înregistrarea a fost făcută pe 18 decembrie 1989, pe când Charles era căsătorit cu Diana. ”Aş vrea să fiu deasupra ta, jos şi sus, în şi afară. În mod special, înăutru şi afară. (...) Am nevoie de mai multe ori pe săptămână. Aş vrea să trăiesc în pantaloni sau ceva. Mi-ar fi mult mai uşor. Să mă transform într-un ”Tampax” (absorbant).”, i-ar fi zis Charles, la care Camilla a replicat: ”Oh, Charles eşti un idiot. Ce idee minunată!”
Conversaţia a ajuns, evident, şi la urechile fostei sale soţii, Prinţesa Diana. Potrivit unei mărturisiri făcute de fostul ei bodyguard, Diana a fost pur şi simplu scârbită de ce auzise şi de faptul că Charles s-a pus într-o astfel de postură. ”Este pur şi simplu bolnav”, ar fi repetat Prinţesa Diana vizavi de referinţa cu ”tamponul” din conversaţia lui Charles cu amanta lui, Camilla Parker-Bowles.