Prințul Christian, un moștenitor al tronului de încredere. A preluat frâiele țării direct din cazarmă

28 ianuarie 2026   Royals

Prințul Christian al Danemarcei, regent direct din Armată. Tânărul aflat în plină pregătire militară a trebuit să-și asume din nou rolul cheie pentru care se pregătește intens.

Când părinții săi, Regele Frederik și Regina Mary ai Danemarcei nu se află în țară, Prințul este obligat să-și exercite rolul de regent.

Regele Frederik și Regina Mary ai Danemarcei se află într-o vizită de lucru de două zile în Estonia.

Regele Frederik X și regina Mary se află într-o vizită de lucru de două zile în Estonia, la invitația președintelui estonian Alar Karis. Scopul acestei vizite oficiale este de a întări legăturile bilaterale dintre cele două țări, dar și de a discuta cooperarea regională în domenii esențiale precum securitatea, apărarea și economia. Aflat în Capitală, cuplul regal danez a fost întâmpinat cu onoruri la Town Hall Square din Tallinn.

Marți, 27 ianuarie, Regele Frederik și Regina Maria au fost întâmpinați în Estonia de către prim-ministrul Kristen Michal și soția sa, Evelin Oras. În conformitate cu protocolul regal danez, Prințul Moștenitor a devenit șef de stat interimar pe durata călătoriei părinților săi, care durează până miercuri, 29 ianuarie, și va include și o oprire în Lituania.

„Când Majestatea Sa Regele se află în afara regatului, Alteța Sa Regală Prințul Moștenitor este cel care, în calitate de regent, își asumă rolul de șef de stat”, se arată într-un comunicat al Casei Regale Daneze.

În prima sa zi ca regent, Prințul Christian a pregătit documente oficiale pentru semnare, inclusiv confirmarea formală a legislației adoptate. El a îndeplinit aceste îndatoriri în timpul unui briefing ținut la cazarma Slagelse, conform informațiilor furnizate de Palat.

Nu e prima dată când acționează ca regent

Nu este o premieră pentru Prințul Christian să-i țină locul tatălui. În 2024, la două săptămâni după ce Frederik al X-lea a urcat pe tron, Christian a ocupat funcția de regent timp de două zile, în timp ce Regele se afla într-o vizită oficială în Polonia. Apoi, la începutul anului 2025, a preluat rolul în timpul unei călătorii private a părinților săi.

Legea daneză impune un regent ori de câte ori monarhul aflat la putere se află în afara țării. Printre cei eligibili să servească se numără Prințul Moștenitor, Regina Mary, bunica sa, Regina Margrethe a II-a, și mătușa sa, Prințesa Benedikte. Deși regenții nu dețin toate puterile Coroanei, aceștia pot semna legi, pot organiza audiențe și, dacă este necesar, pot numi sau demite miniștri.

Aceste regențe sunt de obicei scurte, dar servesc drept pregătire și experiență valoroase pentru viitorul Prințului Christian ca șef de stat. După cum a remarcat Regina Margrethe la cea de-a 18-a aniversare, calea sa este trasată ca „o verigă în lungul lanț istoric care a unit țara noastră timp de secole”.

Foto: Instagram

Mai multe