Scandalul danez trece la un nou nivel. Prințul Ioachim își confruntă mama: de ce i-a lăsat fără titluri?

11 octombrie 2022   Royals

Decizia suveranei daneze, singura Regină rămasă în funcție în Europa, după decesul Elisabetei a II-a, a fost ca un duș rece pentru mezinul său și familia acestuia.

Prințul Ioachim s-a văzut nevoit să discute subiectul cu presa locală, iar soția sa, Prințesa Marie și-a vărsat oful cotidianului B.T, mărturisind că revocarea titlurilor princiare a creat o mare deznădejde printre copiii săi și consideră că decizia a fost luată de suverană fără să se gândească vreo clipă la cum se vor simți mai ales micuții Henri și Athena, care au 13 și respectiv 10 ani. Prințul Ioachim are doi fii și din mariajul cu Alexandra, Contesa de Frederiksborg, pe Nikolai, de 23 de ani, și pe Felix, de 20. Și aceștia au rămas fără titluri princiare. De la 1 ianuarie, toți vor deveni conți și contese de Monpezat.

Dar monarhul a precizat că este foarte mândră, în ciuda tuturor evenimentelor, de copiii, nepoții și nurorile sale.

Speculațiile au început de îndată ce regina a dat veste și s-a vorbit inclusiv de o atracție deloc obișnuită a lui Ioachim pentru soția fratelui său, Prințul moștenitor.

Potrivit aceluiași cotidian, B.T, mezinul Ioachim s-ar fi întâlnit cu mama sa, după anunțul care a zdruncinat monarhia daneză.

Lene Balleby, directorul de comunicare al Curții Regale daneze, a menționat: ”Da, este adevărat. Regina Margareta s-a văzut la Fredensborg cu Prințul Ioachim. Rămâne cum am stabilit, toată lumea merge mai departe și fiecare dintre părți are nevoie de timp pentru a se acomoda cu situația.”

Semnalul este cât se poate de clar. Odată luată decizia, Regina Margareta a Danemarcei nu mai dă înapoi.

Dincolo de poveștile impresionante ale copiilor zdruncinați că au rămas fără identitate, suverana are probabil foarte bine trasate motivele care au dus la decizia drastică.

Monarhul danez, atât de caldă până acum, a venit schimbată total de la funeraliile Reginei Elisabeta. A intrat în izolare că fusese depistată cu Covid, după care a făcut anunțul neașteptat.

Regina a transmis că regretă durerea prin care trec copiii acum, dar a motivat că monarhia se află în plin proces de schimbare și triere, iar acesta este viitorul.

Foto: Profimedia și Getty

Mai multe