Prinţul George, adorabil lângă Regina Elisabeta, într-o fotografie de colecţie
Prinţul Charles, Regina Elisabeta, Prinţul William şi micuţul George
Mâine, Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii va împlini incredibila vârstă de 90 de ani, una care o prinde încă pe tronul Angliei, deşi puţini s-ar fi aşteptat la o domnie atât de longevivă a acesteia.
Pentru a omagia această aniversare regală, Poşta britanică va emite un timbru special cu această imagine a reginei, încadrată de cei trei moştenitori ai săi: prinţul Charles (67), prinţul William (33) şi micuţul prinţ George (2).
Chiar dacă fotografia a fost realizată în cinstea Reginei, vedeta este simpaticul prinţ George, care va împlini la vară trei ani şi care apare aici urcat pe un colet poştal, pentru a ajunge la înălţimea celorlalţi.
În plus, zâmbetul simpaticului puşti este pur şi simplu adorabil.
Poza a fost realizată în salonul White Drawing Room din Palatul Buckingham, de către Ranald Mackechnie, fotograful Poştei Regale, în urmă cu câteva luni.
Timbrul special emis de Poşta Regală
Interesant este că această fotografie are o simbolistică specială. Îi vedem în aceeaşi cameră pe suveranul nr.40, salutat de viitorii suverani nr. 41, 42 şi 43. Asta dacă nu cumva nr.41, adică bunicul Charles, nu va fi sărit de la accederea la tron.