”Prințul Harry” al Danemarcei. Ioachim a asistat singur la proclamarea fratelui său drept rege danez

15 ianuarie 2024   Royals

La rândul său ”rezervă”, devalorizarea comună a copiilor regali care nu s-au născut primii, Ioachim pare totuși mândru de fratele său Frederik, care a fost proclamat monarh.

Așa cum se anunțase anterior, Prințul Ioachim, mezinul Margaretei a II-a a Danemarcei a venit duminică la proclamarea noului monarh danez fără familia sa.

Întocmai ca Prințul Harry la încoronarea tatălui său, Regele Charles. Presa mondenă i-a comparat intens pe cei doi mezini, în weekendul plin ce tocmai s-a încheiat. Însă, spre deosebire de Harry, care părea pedepsit și taciturn la încoronare, pe chipul Prințului Ioachim al Danemarcei s-a sesizat mândrie pentru fratele său cel mare.

De multă noblețe este caracterizat Ioachim al Danemarcei, care a făcut dovada regalității supreme: el a acceptat deciziile mamei sale, chiar dacă au fost potrivnice familiei sale și copiilor lui. Vă reamintim că anul trecut, toți copiii Prințului Ioachim au fost retrogradați de Regină. Mai exact, i-a lăsat fără titluri princiare.

De atunci, soția lui Ioachim a devenit glacială vizavi de casa regală daneză și iată, după modelul Meghan, nici Prințesa Marie nu a venit la Copengaha, la proclamarea noului rege.

Duminică, 14 ianuarie 2024 a fost o zi istorică în Danemarca!

Superba țară scandinavă are un nou monarh, în persoana Regelui Frederik al X-lea, după ce veterana Regină Margareta a II-a a semnat abdicarea de la tron în favoarea fiului său cel mare.

Oficial, succesiunea la tronul danez s-a schimbat, iar Prințul moștenitor este acum Christian, fiul cel mare al lui Frederik, care a împlinit 18 ani anul trecut. Îi urmează cei trei frați, iar abia pe locul patru în succesiunea la tron se află Prințul Ioachim, mezinul Reginei Margareta.

La rândul său, și Ioachim are patru copii, doar că aceștia provin din două mariaje. Nikolai de Monpezat și Felix sunt cei doi fii din prima căsătorie, iar cu Prințesa Marie are un băiat și o fată: Athena și Henrik. Spre deosebire de verișorii lor, acești patru copii nu mai sunt prinți, ci au doar titulatură de conți.

Foto: Getty Images și Profimedia

Mai multe