Prinţul Nicolas al Suediei a fost creştinat!
Prinţul Nicolas al Suediei, al şaselea în linia moştenitorilor la tronul suedez, a fost botezat duminică, în cadrul unei ceremonii fastuoase.
Botezul fiului Prinţesei Madeleine şi a soţului său, Christopher O'Neill, a avut loc la capela Palatului Drottningholm şi a strâns laolaltă mai mulţi membri ai casei regale suedeze.
Bebeluşul, în vârstă de patru luni, a dormit pe tot timpul ceremoniei în braţele mamei sale, în timp ce sora sa, Prinţesa Leonore, a fost foarte atentă la tot ce se întâmplă la botezul fratelui său.
La botez au fost prezenţi şi alţi membri regali precum Regina Silvia şi Regele Carl XVI Gustaf, dar şi Prinţesa încoronată Victoria, Prinţul Daniel, soţul ei, şi fiica lo Estelle.
De la ceremonia nu a lipsit nici fratele Prinţesei Madeleine, Prinţul Carl Philip, care de altfel a fost şi naşul de botez al Prinţului Nicolas, şi care a venit însoţit de soţia sa, Prinţesa Sofia.
La sfârşitul emoţionantului eveniment, bebeşuşul a fost prezentat mulţimii adunate în faţa capeleti palatului regal din Stockholm.
Prinţul Nicolas Paul Gustaf s-a născut la două zile după căsătorita prinţului Carl Philip cu Sofia Hellqvist, în luna iunie.
Sursa foto: Hepta