Prințul William începe vacanța de vară alături de Prințesa Kate și copiii lor. Ce planuri au
Binemeritata pauză vine după câteva luni încărcate de evenimente regale, în cea mai dificilă perioadă pentru familie.
Pe măsură ce săptămâna aceasta dă startul vacanței de vară, Prințul de Wales va răsufla ușurat.
El și familia lui au trăit șase luni extraordinar de dificile, dar există semne că prințul William, în vârstă de 42 de ani, începe, în sfârșit, să se poată relaxa.
Ziua lui de naștere, care a fost celebrată în iunie, a fost marcată de lansarea unei noi imagini vesele și răcoritoare cu el și cei trei copii. Evident, ca de fiecare dată, imaginea a fost semnată de fotograful profesionist al familiei, Prințesa Kate. A marcat într-un mod adorabil aniversarea și a fost un preview exact al zilelor de vacanță pe care cu toții le așteaptă.
Cei trei copii ai lor, Prințul George, în vârstă de zece ani, Prințesa Charlotte, în vârstă de nouă ani și Prințul Louis, în vârstă de șase ani execută o săritură ca la carte lângă părintele lor, un tip foarte haios, de altfel. În familia regală britanică, umorul nu lipsește!
Toată acțiunea a avut loc peste o dună de nisip din Norfolk. Prințesa a imortalizat momentul într-un mod magistral.
Duminică, în timp ce Kate și Charlotte au ieșit la Wimbledon, Prințul William și Prințul George au mers, ca bărbații, la meci. Prezența lor din păcate la Berlin nu a purtat noroc naționalei Angliei, care a pierdut în fața Spaniei.
Autorul regal Robert Jobson a dezvăluit publicației HELLO!: „William pare mai relaxat și mai autentic în ultima vreme. Îi place fotbalul, nu este neobișnuit să-l vedem înflăcărat, dar a fost atât de pasional!”.
În timp ce George și William au rămas devastați de înfrângerea de la EURO, ulterior Prințul și Prințesa de Wales au transmis un mesaj sincer de susținere celor Trei Lei, spunând echipei că „munca lor în echipă, seriozitatea și determinarea a fost o inspirație pentru noi toți, tineri și bătrâni”.
Vacanța regală se va desfășura în cea mai mare discreție, cel mai probabil pe domeniile regale, nu la vreun resort estival, întrucât Prințesa încă nu este refăcută în totalitate.
Foto: GettyImages & Profimedia