Prințul William „își va păstra un obicei îndrăgit chiar și după ce va deveni rege”, în ciuda îngrijorărilor legate de securitate

În trista zi în care Regele Charles va muri, iar fiul său cel mare William va deveni suveran, îndatoririle și responsabilitățile de pe umerii Prințului de Wales vor fi și mai mari.

Se pare însă că la anumite îndeletniciri mult prea dragi sufletului său, Wills nu e dispus să renunțe nici chiar ca rege.

E cunoscut în toată lumea ca un mare microbist. William merge în tribune sau în pub-uri și se consumă nespus urmărindu-și favoriții jucând.

Prințul de Wales nu va renunța la pasiunea de a fi suporter se pare nici după ce va ajunge pe Tron, în ciuda nivelului sporit de securitate care îl va înconjura. Willam este un fan înflăcărat al echipei Aston Villa din Premier League încă din perioada școlii și este adesea văzut în tribunele de la Villa Park.

Chiar săptămâna trecută, Prințul moștenitor britanic a fost văzut într-o explozie de bucurie, în timp ce urmărea victoria echipei din Birmingham cu 4-0 asupra lui Nottingham Forest, joi, în urma căreia echipa sa și-a asigurat un loc în finala Europa League. Antrenorul echipei Villa, Unai Emery, a confirmat, de asemenea, că Wills s-a dus la vestiar după fluierul final pentru a-i felicita pe jucători, scrie Daily Express.

Deși William are o echipă de securitate considerabilă ca membru al familiei regale și moștenitor al tronului, este de înțeles că are mai multă libertate de a ieși și de a se deplasa decât tatăl său, Regele Charles al III-lea, șeful statului Regatului Unit.

În trista zi în care Regele moare și fiul său cel mare devine suveran, îndatoririle și responsabilitățile de pe umerii Prințului de Wales vor fi și mai mari, programul său fiind stabilit cu luni înainte.

Acest lucru ridică întrebarea dacă bărbatul în vârstă de 43 de ani va putea în continuare să urmărească echipa preferată la fel de mult sau dacă va trebui să înceteze complet să mai meargă la meciuri.

Corespondentul regal al BBC, Daniela Relph, a declarat că, deși mișcările sale vor fi inevitabil mai restricționate după ce va fi încoronat, Prințul „și-a fixat preferințele ferm și public la Aston Villa și acest lucru nu se va schimba, indiferent de funcția pe care o deține”.

Ca să parafrazăm un cunoscut slogan dinamovist ”câine până la moarte”, fără îndoială că și Prințul William va rămâne un suporter la fel de înfocat. Odată ce acest ”microb” îți intră pe sub piele, cu adevărat te ține până la moarte.

Foto: Profimedia

Mai multe pentru tine...