Prinţul William şi Ducesa de Cambridge au încălcat protocolul regal, de Paşte. Ce au făcut!

3 aprilie 2018   Royals

Slujba din Duminica Paştelui este un eveniment foarte important pentru Familia Regală a Marii Britanii, iar unii dintre membrii cu sânge albastru nu lipsesc de la ceremonia care se ţine la Capela St. George de la Castelul Windsor. Cu toate că Prinţul William şi Ducesa de Cambridge şi-au făcut şi ei apariţia, deşi Kate mai are foarte puţin şi îi dă naştere celui de-al treilea copil, se pare că cei doi au încălcat protocolul regal.

Nu au făcut asta în mod intenţionat, traficul fiind cel care le-a pus beţe în roate celor doi membri regali. Cuplul a întârziat la slujba de Paşte, ajungând după Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii. Se ştie că familia regală ajunge în mod obişnuit la evenimente în ordinea rangului. Acest lucru înseamnă că Majestatea Sa este ultima care apare la eveniment, fiind în centrul atenţiei. Cu toate acestea, de Paşte, Kate şi William nu au respectat acest protocol regal. Cei doi au fost blocaţi în trafic din cauza unor lucrări la drumuri, aşa că, regina fiind înştiinţată, au primit permisiunea de a sosi imediat după ea.

Se pare că William şi Kate au petrecut Sărbătorile Pascale la părinţii lui Kate, în casa lor din Bucklebury, împreună cu cei doi copii ai lor, Prinţul George şi Prinţesa Charlotte.

Cu toate că unii dintre fani i-au criticat pe Ducele şi pe Ducesa de Cambridge pentru că au făcut-o pe regină să-i aştepte, alţii le-au motivat întârzierea: "Oamenii îi învinuiesc pe Will şi pe Kate că au ajuns la slujba de Paşte după regină. Nu aţi fost niciodată blocaţi în trafic? Nu ai ce face în legătură cu asta. De asemenea, sunt convins că Majestatea Sa a fost anunţată de acest lucru şi a luat hotărârea să meargă înainte cu ceremonia. Cuplul a ajuns puţin după ora programată."

Reginei, prinţului William şi lui Kate li s-au alăturat prinţesa Eugenie şi Jack Brooksbank, prinţesa Anne şi Zara Tindall, în timp ce prinţul Philip, despre care se crede că are probleme cu şoldul, a fost absent, la fel şi prinţul Harry şi Meghan Markle, reprezentanţii de la Kensington Palace spunând că planurile lor de weekend au fost "private".

Foto: Getty Images

Mai multe