Prințul William, tensionat în Franța! Moștenitorul tronului și-a certat fiul, pe Prințul George

16 octombrie 2023   Royals

Statutul regal nu te scutește de certurile părintești. Prințul George a aflat asta, pe pielea sa, sâmbătă, în Franța, la meciul de rugby la care a participat alături de tatăl său.

Prințul William a părut a avea un comportament sever față de primul său născut, Prințul George, în vârstă de 10 ani. Sau, cel puțin, așa estimează presa tabloidă. La fel de posibil este ca Prințul de Wales să fi fost surescitat de febra evenimentelor sportive.

Cei doi au mers ca băieții pe stadion, la Marsilia, și au asistat la meciul de rugby dintre Țara Galilor și Argentina.

În setul de imagini realizate la eveniment, Prințul William gesticulează fervent și, la un anumit punct, pare că-l dojenește pe prințișor, de cele mai multe ori plictisit în tribune. E adevărat, George a fost serios cât a putut de mult. Ca un adevărat domn, puștiul de doar 10 ani a apărut îmbrăcat la costum și cu cravată roșie, ca un mini-mi al Prințului William.

Nu vrem să ne gândim măcar cât de plictisit ar fi fost Prințul Louis, dacă ar fi participat. Și ce mutrițe ar fi făcut.

William însă are pretenții mari vizavi de George, care este moștenitorul său. Întocmai cum Charles avea față de el, în tinerețe.

Nu este clar ce ar fi făcut micul regal pentru a merita aparent o mustrare, dar William a păstrat o față gânditoare pe tot parcursul jocului.

Comportamentul serios al lui William s-ar fi putut datora și înfrângerii Țării Galilor în fața echipei sud-americane. Deși Page Six a cerut un punct de vedere de la Palat, acesta nu a venit.

Prințul de Wales, în vârstă de 41 de ani, care s-a asortat cu fiul său la meci, a venit pentru a doua oară în Franța în ultimele luni pentru a sprijini echipa galeză. De data aceasta, însoțit de fiul său cel mare, anume pentru a consolida relația dintre ei.

Prinții George și William nu au însoțit-o duminică pe Kate Middleton, prezentă în aceleași tribune, pentru a susține Anglia în fața reprezentantei Insulelor Fiji. Doar că Prințesa de Wales le-a purtat noroc sportivilor britanici, care au bifat victoria.

Foto: Profimedia și Getty

Mai multe