Profeție îngrijorătoare! Prințul Harry la 50 de ani: chel, uitat de toți și fără bani
După ce Prințul Harry și Meghan Markle au pierdut contractul lor de 100 de milioane de dolari cu Netflix, experții regali spun că viitorul cuplului arată sumbru.
Surse din interiorul gigantului de streaming Netflix susțin că niciunul dintre proiectele Ducilor de Sussex nu a avut succes, iar contractul lor semnat pe cinci ani, în valoare de 100 de milioane de dolari, va expira în luna septembrie și nu va fi reînnoit.
Emisiunea despre stil de viață și gătit With Love, Meghan s-a clasat doar pe locul 383 în raportul semestrial al canalului de streaming Netflix din acest an, cu doar 5,3 milioane de telespectatori la nivel global.
Cât despre documentarul despre polo al Prințului Harry, acesta a atras un număr dezastruos de doar 500.000 de vizualizări la nivel global în primele șase luni de la lansarea lui.
Dealul cu Netflix a fost văzut ca o formă sigură de venit pentru Ducele și Ducesa de Sussex, dar acum experții spun că perioada lor de glorie a apus.
Vorbind în cadrul emisiunii Royal Exclusive de la The Sun, expertul Robert Jobson a declarat că popularitatea Prințului Harry scade, pe măsură ce publicul își concentrează atenția tot mai mult asupra membrilor tineri ai familiei regale, copiii Prințului William: George, Charlotte și Louis.
„Acum mulți ani, atmosfera era pozitivă în legătură cu el. Atmosfera nu mai este pozitivă în legătură cu el acum”, a declarat expertul citat.
Robert Jobson a adăugat că Meghan și Harry fac mari eforturi să profite de statutul lor de celebritate acum, deoarece știu că alți membri ai familiei regale vor intra în curând în atenția publicului.
"Vor deveni, sincer, actori minori"
„Au 40 de ani. Nu sunt membri tineri ai familiei regale”, a explicat expertul regal. „Sunt diferiți acum. Atmosfera este diferită. Întreaga atenție se va extinde acum asupra lui George, Charlotte și Louis. Și ei vor deveni, sincer, actori minori. Nu le va plăcea asta. Și probabil despre asta este vorba, să se asigure că au o prezență, un brand de monetizat, pentru că în curând vor fi atât de departe de jocul principal, încât nu vor mai putea obține la fel de mulți bani din statutul lor de membri ai familiei regale. Harry va fi un prinț chel de 50 de ani. Cineva cunoscut anterior sub numele de Prințul Harry, asta va fi.”
Foto: Getty Images, Profimedia, Instagram