Provocarea ce-i așteaptă pe Prințul George, Prințesa Charlotte și Prințul Louis în viitor. Nu va fi ușor

4 decembrie 2023   Royals

Este de așteptat ca moștenitorii Prințului și Prințesei de Wales să îndeplinească îndatoriri publice în viitor. Ce-i așteaptă pe copiii regali Prințul George, Prințesa Charlotte și Prințul Louis?

Prințul William și Prințesa Kate s-au ocupat îndeaproape de educația celor trei copii ai lor. Viitorul cuplu de monarhi britanici are mulți susținători și fascinează oameni din întreaga lume, de când relația lor a fost făcută publică, în 2004.

Multe s-au schimbat în ultimii 20 de ani, inclusiv ascensiunea rețelelor sociale, care a permis regalilor să se conecteze cu adepții lor într-un mod diferit, scrie publicația Hello!.

În epoca smartphone-ului, acestea au adus alte provocări, așa cum subliniază jurnalista regală Victoria Murphy în cel mai recent episod din podcastul A Right Royal al publicației citate mai sus.

„Cu siguranță, cred că orice persoană publică are provocări suplimentare uriașe din cauza rețelelor sociale. Este o caracteristică ce va impacta multe generații, de acum încolo”, spune Victoria. „Când William o curta pe Kate, nu se aflau în era internetului”. Acum, oricine, oricum și oricând poate avea un punct de vedere public și poate, de cele mai multe ori, acid. Informațiile se rostogolesc de-a valma, uneori ne simțim ca într-un turn Babel.

Prințul William și Kate s-au cunoscut când s-au înscris la Universitatea St Andrews în 2001 și se crede că au început să se întâlnească în 2003, după ce au legat o prietenie strânsă.

Cuplul s-a căsătorit în 2011 și de atunci au devenit părinți ai Prințului George, Prințesei Charlotte și Prințului Louis.

Victoria se întreabă în podcast oare cum va arăta viitorul pentru acești copii regali. ”Când William a mers la Universitate, mass-media nu a avut acces. A fost surprins în timpul liber doar de câteva ori. Oare cum va arăta viața acestor prinți și prințese, când vor ieși de sub aripa ocrotitoare a părinților?”

Desigur, ne putem imagina cu ușurință că vor fi hăituiți, iar imaginile vor putea fi încărcate instant pe rețelele de socializare. Intimitatea va deveni istorie, în era Internetului. 

Iar previziunile ne dau fiori reci, căci este lesne de făcut acest exercițiu de imaginație. Regalii fascinează și vând. Sperăm doar ca destinul Prințesei Diana să rămână doar un caz izolat, căci am asistat cu toții la această tragedie imensă petrecută tot din curiozitatea acerbă a media!

Foto: Getty Images

Mai multe