Răzbunare regală? De ce n-au fost Letizia și Felipe la ziua fostului rege căzut în dizgrație, Juan Carlos
Regina Letizia și Regele Felipe au refuzat să participe la de ziua de naștere a fostului Rege Juan Carlos al Spaniei. Fostul monarh a sărbătorit 86 de ani înconjurat de membri ai familiei, dar nu și fiul și nora lui.
Fostul rege, o figură controversată în Spania, și-a marcat ziua de naștere cu o petrecere de zile mari, pe 5 ianuarie, în Abu Dhabi, unde locuiește de patru ani.
Seniorul în vârstă de 86 de ani, care a abdicat de la tron în 2014, a fost fotografiat suflând în lumânările de pe un tort de aniversare cu stema spaniolă, decorat cu o sabie cu tăiș curbat.
Printre cei 100 de invitați ai lui Juan Carlos s-au numărat fiicele sale, Infanta Elena și Infanta Cristina, nu și fiul său, Felipe, cu care fostul rege nu are o relație foarte armonioasă.
Ba, mai mult, umblă vorbă că cei doi nu s-ar mai înțelege deloc din cauza faptului că Juan Carlos n-o are la inimă pe nora lui, Regina Letizia.
Letizia și Felipe au părut cât se poate de bine dispuși ieri, în timpul unei vizite la Școala Gumersindo Azcarate din localitatea Armunia, care a fost câștigătoarea premiului Școala Anului 2022 acordat de fundația Prințesa de Girona.
Letizia a arătat sofisticată ca de obicei, într-o ținută alcătuită din pantaloni lejeri, în carouri, și un pulover simplu, în nuanța albastru regal.
Soția lui Felipe și-a complimentat ansamblul cu cizme maro de piele întoarsă și o curea de piele și a purtat pe deasupra o haină crem foarte șic, cu cordon.
Cuplul regal a vizitat câteva dintre sălile de clasă din școală și a vorbit cu copiii, în timp ce aceștia lucrau la un proiect de artă.
Regele și soția sa au părut cât se poate de uniți, după ce fostul cumnat al Letiziei a făcut vâlvă, la sfârșitul anului trecut, dezvăluind că a avut o relație romantică cu regina spaniolă pe când aceasta era deja căsătorită cu Felipe.
Foto: Profimedia, Getty Images