Reacţia reprezentaţilor de la Palatul Buckingham la zvonurile privind logodna Prinţului Harry cu Meghan Markle
După ce Meghan Markle s-a mutat din casa sa din Toronto la Londra, fiind surprinsă zilele trecute la cumpărături în capitala Marii Britanii, zvonurile unei potenţiale logodne între actriţa de 36 de ani şi Prinţul Harry au devenit tot mai aprige.
Ştirile despre o logodnă iminentă a celor doi au făcut primele pagini ale publicaţiilor britanice, iar acum un reprezentant de la Palatul Buckingham a reacţionat în legătură cu acest subiect. Acesta nu a confirmat, dar nici nu a infirmat zvonurile, refuzând să ofere detalii: "nu voi comenta despre viaţa amoroasă a lui Harry", titrează revista Hello.
Această reacţie vine la scurt timp după ce casele de pariuri au suspendat toate mizele care vizau logodna lui Harry cu Meghan Markle. Un purtător de cuvânt de la William Hill, una dintre cele mai mari case de pariuri din Marea Britanie a spus: "Noi credem că sunt deja logodinţi şi asta probabil că s-a întâmplat acum ceva timp." Desigur, fanii regalităţilor cred că logodna lui Harry va fi confirmat cât mai curând. Dacă este aşa, este posibil ca el să urmeze aceeaşi reţetă ca a fratelui său mai mare, Prinţul William. Cel mai probabil va fi eliberat un comunicat oficial de către reprezentanţii Familiei Regale.
Pentru că el are şanse aproape zero de a deveni rege, în acest moment este al cincilea în linia de succesiune la tronul Marii Britanii, iar după ce se va naşte cel de-al treilea copil al lui Kate şi al Prinţului William va ocupa un loc şi mai jos, nu va fi obligat să invite presa la un eveniment în cadrul căruia să anunţe logodna.
Foto: Arhiva OK!