Rebelă fără leac! Prințesa din flori a Regelui Albert al Belgiei și fiica sa au apărut într-un pictorial extravagant
Prințesa Delphine și fiica sa, Joséphine, împărtășesc aceeași pasiune pentru modă. Pentru revista Nina, mamă și fiică au realizat o ședință foto savuroasă, dar nu chiar conformă cu cutumele regale. Dar ce mai e conform în monarhia belgiană?
Prințesa Delphine de Saxe-Cobourg (57) aduce un suflu rebel și proaspăt în familia regală belgiană. Și așchia n-a sărit prea departe! Și fiica ei, Joséphine (21), are o prezență remarcabilă. Motivate de pasiunea lor comună pentru moda belgiană, ele demonstrează în publicația „NINA” că sunt amândouă la fel de nonconformiste: „Ținutele mele arată că îmi place să-mi asum riscuri.”
Asta constatăm și noi de câte ori o vedem pe Prințesa Delphine Boel ieșind oficial în public - deși atunci ținutele sale sunt chiar „cuminți”. Dar se pare că noul pictorial i-a dat aripi, astfel încât și ea, și fiica ei s-au simțit libere să se exprime așa cum le este stilul de zi cu zi.
„Creatorii belgieni îmi sunt pur și simplu dragi. Sunt atrasă de creatorii care dau dovadă de îndrăzneală, originalitate și o notă de surpriză în munca lor. Creatorii belgieni combină adesea fantezia și precizia, și îmi place modul în care pun la îndoială tradiția, celebrând în același timp creativitatea. Pentru mine, a-i susține înseamnă a contribui la menținerea în viață a unei comunități artistice dinamice și în continuă evoluție. A purta creațiile lor este ca și cum ai purta o mică bucată din Belgia în lume", mărturisește sora vitregă a Regelui Philip al Belgiei, ale cărei ținute îndrăznețe, vii și colorate sunt întotdeauna alese cu cea mai mare atenție. Și se pare că prințesa în vârstă de 57 de ani i-a transmis acest gust fiicei sale.
„Moda belgiană este atât de personală, creativă și plină de caracter”, spune Joséphine. „Îmi place să susțin creatorii din țara mea. Am avut ocazia să asist la câteva prezentări de modă ale creatorilor și școlilor de modă și sunt fascinată de aspectele experimentale și de modul în care „belgianitatea” transpare adesea. Avem atât de mult talent aici. Desigur, brandurile internaționale sunt inspiratoare și oferă diversitate, dar moda belgiană este diferită. Ea oferă un sentiment de apartenență”.
Stilul ca o extensie a personalității? Mama și fiica sunt convinse de acest lucru. „Pentru mine, moda este expresia supremă a ceea ce simt și a ceea ce sunt. Îmbrăcămintea este ca un mic proiect artistic zilnic. Prin alegerile mele vestimentare, comunic, cel puțin așa cred, o anumită joacă, puțină îndrăzneală și puțină aventură”, asigură Joséphine, care adoră să cotrobăie în garderoba mamei sale. Spre marea bucurie a lui Delphine!
„Împărțim mereu hainele , este foarte amuzant! Uneori, o jachetă dispare din dulapul meu și reapare câteva zile mai târziu la Joséphine. Ne face adesea să râdem, pentru că la noi, hainele par să călătorească singure prin casă. Faptul că facem schimb de haine face ca fiecare articol vestimentar să fie și mai viu. O fac cu plăcere, pentru că Joséphine îmi respectă foarte mult hainele și îi place să le ofere o a doua și o a treia viață”, continuă Prințesa Delphine, netulburată de faptul că nu se încadrează în rigorile clasice ale etichetei regale.
În familie, îndrăznim, încercăm, având mereu în vedere ideea de a ne simți confortabil. „Combin imprimeurile și culorile instinctiv, fără să mă întreb. Aleg accesorii care ies în evidență pentru că mă fac să zâmbesc. Ținutele mele arată că îmi place să-mi asum riscuri. Ele dezvăluie latura mea jucăușă. Și sper că hainele mele reflectă întotdeauna ideea că bucuria și umorul sunt esențiale. Moda a devenit un teren de joacă pe care nu vreau să-l părăsesc”, mai spune Prințesa din flori a Regelui Albert al Belgiei.
Devenită prințesă în 2020, în urma unei lungi bătălii juridice, această artistă nonconformistă aduce un suflu de prospețime în Familia Regală. Un statut pe care îl consideră „o șansă” care îi permite să promoveze creativitatea belgiană și să „arate publicului larg că îndrăzneala și eleganța pot fi perfect armonizate”.
Recent, s-a aflat că și Prințul Laurent are un fiu din flori, în vârstă de 25 de ani, pe numel Clement.
FOTO: Instagram