Regalităţile suedeze au sărbătorit în costum tradiţional de Ziua Naţională

7 iunie 2017   Royals

Familia regală a Suediei este în mod normal în fruntea sărbătorii Zilei Naţionale şi, ca atare, nici ieri lucrurile nu au stat altfel. Numai că de data aceasta cei mai tineri membrii au acaparat atenţia în costumul naţional, în timp ce părinţii şi bunicii au participat la ceremoniile organizate în cinstea acestei zile, îmbrăcaţi tot în porturi populare suedeze.

Un nou portret oficial cu Prinţul Oscar şi Prinţesa Estelle.

Aşa că de Nationaldagen, Ziua Suediei, curtea regală a făcut public un nou portret cu Prinţul Oscar (1 an şi 3 luni) şi Prinţesa Estelle ( 5 ani), pentru a marca această zi festivă.

Un nou portret oficial la vârsta de 5 ani.

La fel ca toţi membrii casei regale, cei mici au purtat costumul tradiţional. Estelle îmbrăca o rochie albastru cu galben, brodată cu margarete, combinată cu o cămaşă albă, în timp ce micuţul Oscar a îmbrăcat o cămaşă alb cu bleu.

Prinţesa Estelle a apărut în caleaşcă alături de părinţii săi.

În timp ce copiii Prinţesei Moştenitoare Victoria au fost în centrul atenţiei, nici adulţii nu au fost neglijaţi. Capetele Regale Suedeze s-au fotografiat în costume populare pentru a marca această zi importantă din an. Prinţesa Victoria şi soţul său Prinţul Daniel, alături de mama şi tatăl Victoriei - Reginal  Silvia şi Regele Carl XVI Gustaf, Prinşesa Sofia şi Prinţul  Carl Phillip, dar şi Prinţesa Madeleine şi soţul Christopher O'Neill au apărut împreună într-o fotografie de familie foarte frumoasă. Femeile au îmbrăcat costumul tradiţional denumit Sverigedräkten, alături de pălăria specifică pe care prinţesele suedeze căsătorite sunt nevoite să o poarte.

Ei sunt membrii casei regale Suedeze.

Foto: Getty Images, Erika Gerdemark/Kungahuset.se, Facebook Crown Princess Victoria of Sweden

Mai multe fotografii în Galeria Foto!

Mai multe