Regele Carol al II-lea, sedus de o spioană nazistă? Episodul care a cutremurat Palatul în timpul celui de-al Doilea Război Mondial

Episodul Edit von Coler a tulburat una dintre cele mai sensibile perioade ale domniei lui Carol al II‑lea, aducând în preajma regelui o femeie enigmatică, cu legături naziste și intenții greu de descifrat.

Viața sentimentală a Regelui Carol al II‑lea a fost, poate mai mult decât în cazul oricărui alt monarh european al secolului XX, o forță care i‑a modelat destinul politic. De la adolescența tumultuoasă și căsătoria morganatică (între persoane de ranguri sociale foarte diferite, n.r.) cu Zizi Lambrino, care i‑a adus prima renunțare la tron, până la mariajul cu Principesa Elena a Greciei, destrămat rapid sub presiunea pasiunilor sale, regele a trăit mereu la limita dintre datorie și dorință. Relațiile sale cu Ella Filiti (prietena surorii lui, Prinţesa Elisabeta), eleva Maria Martini, aviatoarea Ioana Cantacuzino şi cu diverse aristocrate ale epocii, dar, mai ales, legătura acaparatoare cu evreica divorţată Elena Lupescu i-au transformat viața privată într‑un spectacol public și într‑un instrument de influență politică. Lupescu, „regina neîncoronată a României“, cum o numea presa franceză, devenise în anii ’30 un factor de putere în sine, iar apropierea sau îndepărtarea de ea putea decide cariere politice. În acest univers dominat de pasiune, intrigă și vulnerabilitate, apariția unei femei precum Edit von Coler avea să creeze o undă de șoc.

Născută în 1895 la Berlin, provenind dintr‑o veche familie prusacă și legată prin alianță de Heinrich Himmler (comandantul forţei paramilitare SS şi unul dintre liderii hitlerişti de prim rang ai Germaniei naziste), Edit von Coler era un personaj cu o biografie ce părea construită pentru spionaj. Jacques Picard notează în volumul „Edit von Coler. Agenta nazistă la București” că, încă din 1935, ea fusese numită „șef al biroului de presă străină din Ministerul Agriculturii și Alimentației din Germania“, la recomandarea directă a lui Himmler, soţul verişoarei ei, Marga. În 1938, interesul ei pentru România a crescut, în contextul planurilor Reich‑ului privind extinderea „spațiului vital“.

Ajunsă în ţara noastră cu misiunea de a opri certurile etnicilor germani din România, care erau divizați în mai multe partide, ea activa având drept paravan rolul de reporter al publicației germane „Deutsche Allgemeine Zeitung”. De altfel, Edit a scris mai multe articole în favoarea României, criticând cesiunile teritoriale către Ungaria, Uniunea Sovietică și Bulgaria, ceea ce a ajutat-o să se insinueze rapid în cercurile care o interesau. Astfel, în ianuarie 1939, Edit von Coler i-a întâlnit pe viceprim-ministrul Armand Călinescu, pe ministrul de externe Grigore Gafencu şi pe ministrul Casei Regale Ernest Urdăreanu, oamenii din anturajul Regelui Carol al II-lea, dar şi partenerii acestuia de… pocher. Dar cel care s-a dovedit a fi pionul ei cel mai util a fost industriașul Nicolae Malaxa, cel mai bogat român din perioada interbelică, la care a ajuns prin ambasadorul Wilhelm Fabricius. Impresionat de cunoştinţele ei, dar şi de farmecul său atipic, Nicolae Malaxa avea s‑o angajeze ulterior drept consilier al său, cu 80.000 de lei pe lună, plus o primă de instalare de 1.000.000 de lei, o sumă exorbitantă pentru acea epocă, dar „mărunţiş“ pentru cel care îi dăruise iubitei regelui o vilă la Sinaia şi care, atunci când el găzduia partidele de pocher, îşi primea jucătorii de rang înalt cu câte 100.000 de lei puşi în faţa scaunului de la masa de joc.

Edit von Coler insista să-l vadă pe Regele Carol al II-lea

Presa românească și străină o descria pe Edit von Coler drept o femeie inteligentă, cultivată, cu un farmec discret, dar eficient. Constantin Argetoianu o caracteriza astfel într-o notiţă din jurnalul său din martie 1939, citat de „Historia”: „Frau von Kohler sau Colier? E o fetiță răscoaptă, dar foarte deșteaptă… Gazetăreasă numai? Spioană? Nu se știe ce e, nici de cine a fost trimisă aci. De Führer? De Gestapo? De Göring? Mister“. Cert e că, în scurt timp, Edit s-a infiltrat în cercurile politice de la București, a obținut de la acelaşi Malaxa un apartament foarte spațios și elegant mobilat la Athénée Palace și a început să trimită informări regulate la Berlin. Autorul Jacques Picard subliniază că „de la sosirea ei în România, își exprimase în repetate rânduri dorința de a vorbi cu Regele Carol al II‑lea“, o insistență care le ridica unora semne de întrebare privind misiunea ei reală.

Momentul culminant s-a petrecut la un an şi jumătate de la intrarea ei în ţară, pe 18 iulie 1940, când a reușit să obțină, în sfârșit, o audiență privată de o oră cu însuşi Regele Carol al II-lea. A doua zi, i-a trimis ambasadorului Fabricius un raport detaliat, în care raporta: „Voiam să vorbesc doar cu omul, nu cu regele… Regele m‑a interesat din punct de vedere strict uman. Face impresia unui om inteligent și arăta sănătos și proaspăt“. Tonul aproape admirativ al raportului, combinat cu faptul că audiența fusese obținută fără știrea ministrului de externe al Reich-ului, Joachim von Ribbentrop, a declanșat o reacție dură la Berlin. Astfel că, la doar zece zile după întâlnire, Edit von Coler a fost rechemată urgent în Germania. „Adevăratele motive ale rechemării urgente… rămân un mister“, notează Picard.

Zvonurile epocii au amplificat misterul. În cercurile transilvănene, scrie istoricul francez, circula ideea că frumoasa agentă ar fi încercat „să înfiripe o relație cu regele, pentru a‑l îndepărta de Lupeasca“. Fiica ei, Jutta, îşi amintea de un „splendid ceas‑broșă de aur“ primit de mama sa, a cărui proveniență nu a fost dezvăluită niciodată, alimentând speculațiile unei posibile idile. Nu există dovezi certe privind o relație sentimentală, dar, după cum remarcă Picard, „temperamentul celor doi protagoniști nu ne permite, totuși, nici să excludem această posibilitate“.

În realitate, episodul Edit von Coler spune mai mult despre epocă decât despre o eventuală idilă. România anului 1940 era prinsă între presiunile Germaniei, revendicările teritoriale ale vecinilor și un rege vulnerabil, izolat și dependent afectiv de Elena Lupescu. Într‑un astfel de context, o agentă nazistă inteligentă, cu acces la cercurile înalte și cu abilitatea de a manipula percepții, putea deveni un instrument geopolitic. Faptul că a fost rechemată imediat după întâlnirea cu regele sugerează fie că depășise limitele mandatului, fie că Berlinul se temea de consecințele unei apropieri prea mari.

Potrivit datelor, Edit von Coler a părăsit România la 2 august 1940 și nu s-a mai întors niciodată, spre liniştea Elenei Lupescu. Deşi a încercat în repetate rânduri să îi înduplece pe înalții oficiali ai Reich-ului să o lase să se întoarcă în România, a fost refuzată de fiecare dată. Şi, după niciun deceniu, în mai 1949, a murit în anonimat, după o lungă suferință, cu două luni înainte să împlinească 54 de ani şi după o viață în care politica, seducția și spionajul s‑au împletit constant. Episodul ei românesc rămâne o piesă din puzzle‑ul complicat al domniei Regelui Carol al II‑lea, un monarh pentru care viața sentimentală a fost mereu mai mult decât o chestiune privată.

FOTO: Getty Images; colorizare: OK! România