Regele Charles a lansat mesajul atât de așteptat cu privire la războiul din Israel. Ce a spus monarhul

12 octombrie 2023   Royals

Regele Charles și-a luat mai mult timp de gândire înainte de a transmite mesajul său pentru lume, cu privire la situația din Israel.

Charles a făcut o vizită istorică în 2020 în Israel și în Teritoriile Palestiniene Ocupate.

Regele Charles a vorbit la telefon cu președintele Herzog al Israelului și cu regele Abdullah al Iordaniei, în urma conflictului în curs dintre Israel și Gaza.

Se pare că suveranul britanic și-a exprimat durerea în legătură cu cele întâmplate și faptul că se gândește la toți cei afectați de acest conflict agresiv, deoarece a fost întotdeauna „un susținător al dialogului inter-religios și inter-comunitar”, afirmă corespondentul regal Cameron Walker pe platforma X.

Un purtător de cuvânt al Palatului Buckingham a declarat că regele Charles „este îngrozit și condamnă actele barbare de terorism din Israel”.

El a adăugat: „Aceasta este o situație de care Majestatea Sa este extrem de îngrijorată și a cerut să fie ținut la curent în mod activ. Gândurile și rugăciunile lui sunt la toți cei care suferă, în special cei care și-au pierdut apropiații, dar și cei implicați activ în timp ce vorbim.”

Potrivit The Telegraph, Regele Charles a cerut să fie ținut la curent cu toate cele mai recente evoluții din Israel și Gaza, după ce conflictul dintre cele două regiuni a izbucnit din nou săptămâna trecută.

Charles și-a exprimat anterior și speranțele de pace pentru poporul palestinian, după ce a efectuat o vizită istorică în zonă în ianuarie 2020, când era încă Prinț de Wales. Tot atunci Charles a recunoscut că poporul palestinian s-a confruntat cu enorm de multe greutăți și a spus că le dorește „libertate, dreptate și egalitate” în viitor.

În timp ce se afla în Cisiordania, a mers prin Betleem și s-a întâlnit cu lideri musulmani și creștini, devenind astfel membrul regal britanic de cel mai înalt rang care a pășit vreodată oficial în Israel și în teritoriile ocupate din jur.

Regele Charles a fost extrem de emoționat când a făcut un pelerinaj în Ierusalim la mormântul bunicii sale, Prințesa Alice, la biserica ortodoxă rusă Sfânta Maria Magdalena de pe Muntele Măslinilor. Acea călătorie i-a rămas în suflet, iar acum deplânge pierderile omenești, sperând la pace.

Foto: Getty și Profimedia

Mai multe