Regele Charles crede că e timpul să-i întindă rătăcitorului Harry ramura de măslin. Camilla nu e de acord
Un expert regal e de părere că Prințul Harry și Meghan Markle vor fi invitați să petreacă timp la Balmoral în această vară, dar a susținut că Regina Camilla nu este de acord cu această propunere.
Regele Charles ar putea avea în această vară o inițiativă neașteptată. Spun sursele regale că monarhul britanic s-a tot gândit și e de părere că ar fi venit timpul să-l ierte pe fiul rătăcitor.
Pe principiul ”Iartă-l, Doamne, că nu știe ce face.”
Înmuiat de empatia vădită a mezinului său atunci când a aflat că are cancer, Charles parcă și-ar dori reunificarea familiei. Regina însă are dubii. Ea nu este așa convinsă de onestitatea Prințului Harry, care nu doar o dată și-a dezamăgit familia cu declarații controversate.
Cu toate acestea, tatăl îngăduitor ar pune la cale un mod de reconciliere cu Ducii de Sussex, mai ales că are un motiv arzător: dorul de micuții Archie și Lilibet, care cresc peste hotare.
Monarhul ia în calcul oferirea unei ramuri de măslin prințului Harry, invitându-l să petreacă timp la Balmoral în această vară, a susținut un comentator regal, citat de Express.
Harry ar putea călători în Marea Britanie cu Meghan Markle și copiii lor, prințul Archie, în vârstă de 5 ani, și prințesa Lilibet, în vârstă de 2 ani.
Deși crede că regele Charles ar putea adresa o invitație fiului său cel mic, expertul regal Tom Quinn a spus că este sigur că Harry va refuza invitația.
Spre deosebire de soțul ei, domnul Quinn a susținut că regina Camilla „se teme” doar la gândul că Harry și Meghan ar putea ajunge în vacanță la Balmoral cu familia.
Relațiile Camillei cu mezinul regal nu au fost niciodată cordiale.
Prințul Harry a vorbit cu ceva vreme în urmă despre relația sa tensionată cu mama sa vitregă. În cartea lui de memorii, Prințul Harry a susținut că Regina Camilla a scurs povești în presă pentru a-și îmbunătăți propria reputație, în timp ce el a catalogat-o, de asemenea, drept "periculoasă" și "ticăloasă".
În timpul interviului său CBS 60 Minutes cu Anderson Cooper, în care și-a promovat cartea, Prințul Harry a spus: "Camilla a fost o a treia persoană în căsnicia lor (n.r. a părinților lui), dar ea trebuia să-și reabiliteze imaginea. Asta o făcea periculoasă din cauza legăturilor pe care le făcea în presa britanică.
Datorită legăturilor pe care ea le făcea... a existat o disponibilitate deschisă de ambele părți de a face schimb de informații. Și cu o familie construită pe ierarhie, și cu ea pe cale să devină regină consort, urmau să rămână oameni sau cadavre în stradă din cauza asta”.
În cartea „Spare”, Prințul Harry a scris despre mama sa vitregă: "Am sentimente complexe în legătură cu părintele vitreg despre care am crezut că m-a sacrificat pe altarul ei personal de PR", scrie The Express.
Foto: Profimedia