Regele Charles, sfătuit să ia de îndată și cea mai dură măsură împotriva repudiatului Andrew: ”Destul!”

5 februarie 2026   Royals

Dosarele Epstein au scormonit trecutul reprobabil al multor celebrități. Mai mult, anumite Case Regale sunt ZGUDUITE din temelii.

Regina Elisabeta l-a protejat, dar Regele Charles ar trebui să ia, în cele din urmă, decizia finală, care e și cea mai dură!

Da, e adevărat, Andrew a rămas fără rezidență și titluri, dar în continuare se află pe lista succesorilor la tron, ceea ce este inacceptabil, după ce atâtea controverse s-au iscat în jurul legăturii acestuia cu pedofilul Epstein. Comportamentul fostului prinț a fost inacceptabil și în total dezacord cu statutul său.

Regele Charles ar trebui să-l scoată din lista succesiunii la Tron

De ce este atât de greu să-l înlăture pe Andrew din linia de succesiune

Andrew, care împlinește 66 de ani la sfârșitul acestei luni, s-a născut al doilea în linia de succesiune la tron ​​și a coborât acum pe locul opt. Deși este aproape imposibil ca el să ajungă vreodată pe tron, o mare parte din opinia publică susține că principiul și simbolismul sunt principalele motive.

Autorul regal Robert Jobson a explicat HELLO! de ce este extrem de anevoios să-l înlăture pe Andrew din linia de succesiune. „Este nevoie de o lege a Parlamentului”, a explicat Robert. „Nu doar parlamentarii de la Westminster. Conform Statutului de la Westminster din 1931, toate cele 15 regate ale Commonwealth-ului – țări în care monarhul britanic încă domnește – trebuie să fie de acord și să voteze prin parlamentele lor.

„Asta înseamnă o legislație identică care să treacă prin Canada, Australia, Noua Zeelandă, Jamaica și alte unsprezece parlamente independente. Nu este fără precedent, dar are nevoie de voința parlamentarilor și de timp pentru ca măsura aceasta să fie adoptată.

„Cu atât de multe tulburări politice în întreaga lume, parlamentarii de la Westminster n-au timp și disponibilitate să se ocupe de așa ceva. Deschiderea legii succesiunii către dezbaterea parlamentară riscă luni de titluri dăunătoare, amendamente ostile și, mai rău, haos constituțional. Surse guvernamentale au precizat clar că doresc să se concentreze pe «alte priorități legislative».”, a explicat autorul regal publicației HELLO!.

Un sondaj online arată că 68% dintre cititori își doresc demiterea de la linia de succesiune a fostului prinț.

Este clar că în lumina ultimelor dezvăluiri, oamenii au toleranță 0 pentru repudiatul Andrew, dar și pentru fosta lui soție, Sarah Ferguson, despre care s-a aflat că avea legături strânse și prietenie cu prădătorul sexual care s-a sinucis în închisoare.

Cazul Andrew este unul devastator pentru monarhia britanică.

Foto: Profimedia

Mai multe